Remember – Poveşti din Târgu Jiul de odinioară

303

img856Cine nu are bătrâni, să-şi cumpere, spune o veche vorbă românească. Printre marii prieteni ai ziarului “Gorjeanul”, se numără şi nea Jenică Niculescu, un pensionar din Bucureşti.

Care-a copilărit la Târgu Jiu, locuind cu mama sa şi cu rudele sale într-o casă, cu chirie, cam pe locul unde se află acum statuia ori bustul Generalului Gheorghe Magheru. Deşi ar merita un interviu, deocamdată, să-i facem o scurtă prezentare.

L-a cunoscut pe Jean Bărbulescu –Patronul şi Directorul «Gorjeanului»

Îi vom publica în această pagină o poveste pilduitoare şi uluitoare despre un neam de-al domniei sale – neamţ de origine, dar legat sufleteşte de Gorj – ce a avut o librărie în oraşul de pe Jii. Librărie în care venea protipendada urbei, în care băieţelul de odinioară Jenică Niculescu putea răsfoi nestingherit orice carte şi în acest timp a învăţat să buchisească slovele tipărite, încă înainte de a merge la şcoală. Şi tot în această librărie privată, demult dispărută, ca şi vremurile acelea, l-a cunoscut pe Jean Bărbulescu – patronul şi Directorul fondator al ziarului “Gorjanul”, interbelic.

Nea Jenică, zis “Neamule” are darul şi cultul prieteniei

Nu ne propunem să repovestim ceea ce singuri veţi citi şi veţi constata singuri că merită. Nea Jenică se adresează tuturor cunoştinţelor, de la directorul general al ziarului – Bebe-Viorel Ionică, la preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi tuturor gorjenilor pe care-i cunoaşte cu apelativul “Neamule”. Are darul prieteniei, dar şi prieteni adevăraţi pe toate meridianele globului, pe unde-a colindat. Şi chiar dacă majoritatea neamurilor ori rudelor sale de sânge se află în Basarabia, românii şi, în primul rând, gorjenii sunt “neamurile” domniei sale. În ultimii doi ani, ziarul “Gorjeanul” şi-a făcut un titlu de mândrie păstrând legătura cu un venerabil şi veritabil om de cultură care este autodidactul Jenică Niculescu.

A dat mâna cu preşedintele Josip Broz Tito şi ex-CFR-istul Gheorghe Gheorghiu-Dej!

Fost CFR-ist şi şef de tren la vizita lui Josip Broz Tito, care l-a şi decorat, în România condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pare-mi-se încă mai are şi fotografii cu foştii conducători ai ţărilor când prietene, când duşmane, după cum vroia URSS. Nea Jenică, “Neamul” nostru de la Bucureşti este o istorie încă vie şi ne face plăcere să-l citim şi recitim.

Ion Predoşanu

ODISEEA UNUI LIBRAR DIN TÂRGU-JIU DEPORTAT ÎN KAMCIATKA!

Fratele tatălui meu, Emil Schmidt, îşi avea librăria pe colţul actual al străzii Unirii cu Popa Şapcă. Pe vremea antebelică, vizavi existau Teatrul-Cinema “Căldăruşe” şi Poşta Veche. Avea cel mai bun vad, alături fiind Liceul de Fete “Ecaterina Toedoroiu” şi Liceul de băieţi “Tudor Vladimirescu”.

Chriaşul Doamnei Iunian, răsfăţatul familiei Scmidt

În timpul copilăriei mele, locuiam cu ai mei în casa doamnei Iunian, chiriaşi, situată tot pe colţ, Calea Eroilor cu str. Popa Şapcă, vizavi de statuia Generalului Gheorghe Magheru.

El Dorado-ul copilăriei mele s-a numit librăria ANCORA, a unchiului meu Emil. Care, neavând copii, mă iubea şi-mi satisfăcea toate voile. Soţia sa. Tanti Hedviga, era farmacistă şi, la unison cu unchiul Emil mă alintau drept pentru care librăria era raiul meu. Zilnic, “studiam” toate cărţile cu poze, după care, ordonat cum am fost învăţat de-acasă, le puneam în raftul lor, de unde le-am luat. Cu această ocazie, şi cu ajutorul unchiului Emil, am învăţat să citesc ca un şcolar de clasa I.

Previziunile lui Jean Bărbulescu, patronul ziarului GORJANUL

Odată, îmi aduc bine aminte, că venea adesea la librărie, domnul Jean Bărbulescu, proprietarul şi editorul ziarului GORJANUL, care era prieten bun cu unchiul mem Emil. Iar unchiul, mândru nevoie mare, mă punea să-i citesc din Gorjanul. Dânsul m-a mânghâiat pe cap şi mi-a prezis: “Băiatul ăsta va ajunge scriitor sau actor!”

Greutăţile vieţii, schimbarea nedorită de nimeni a orânduirii sociale, l-au lăsat şi pe Jean Bărbulescu fără ziar, dar şi pe micuţul Jean Niculescu fără nicio perpectivă. Aşa că previziunile nu s-au adeverit.

Alarmă! Moare Lotty?

Într-o iarnă, m-am îmbolnăvit, bunica nemaiavând de niciunele, având grijă de mine şi de Marcela, verişoara mea. În plus, plătea şi taxele la şcoala de moaşe din Cluj pentru tanti Sabina, mama fiind plecată la Bucureşti să-şi caute serviciu. Aşa că, bunica s-a dus speriată la unchiul Emil şi i-a zis: “Emile, moare Lotty!”(numele meu de alint, din copilărie). Dânsul a adus imediat un doctor, iar tanti Hedviga fiind farmacistă avea relaţii cu toţi doctorii din Târgu Jiu.

Totodată, bunica s-a dus în Târgul de afară, situat în Parcul actual al Coloanei Infinitului, celebra sculptură a lui Constantin Brâncuşi, de mai târziu. De acolo, a cumpărat două care de crăci, că nu mai aveam deloc lemne de încălzit.

Menţionez că, în perioada interbelică, unicul “carburant” al târgoveţilor noştri erau crăcile de lemne şi care mai aveau pe la fundul carului câte 2-3 buşteni groşi, în funcţie de numărul buştenilor se stabilea preţul cu vechea tocmeală. “Mai lasă române, mai pune jupâne!”

Mutarea la Bucureşti

La cei 6 ani ai mei, în 1933, mama găsise slujă, la Bucureşti, şi ne-a chemat acolo, putând să ne întreţinem. Mai ales că şi tanti Sbina terminase şcoala de moaşte de la Cluj şi fusese angajată la Spitalul Pantelimon, ca asistentă, de către marele savant neurolog Gheorghe Marinescu, directorul spitalului. Cum spuneam, al începutului povestirii, librăria ANCORA avea cel mai bun dever din Târgu Jiu, fiind alături de cele două licee. Se înţelege că invidia împotriva unchiului meu, din partea celorlalţi librari din oraşul nostru, a culminat cu un gest îngrozitor.

Invidia, turnătoria şi deportarea

După întoarcerea războiului din Est către Vest, ţara fiind ocupată de ruşi, nişte librari împătimiţi de ură, au azvârlit prin luminatorul acoperişului, de deasupra librăriei, nişte registre ale WERMACHT-ului. Apoi l-au pârât pe unchiul Emil la GPU, securitatea rusească bolşevică şi aceasta l-a ridicat şi deportat tocmai la coasta Pacificului, la Petropavlovsk – Kamciatski.

Viaţă de deţinut în lagăr sovietic

Acum vreo 50 de ani, unchiul Emil mi-a povestit ororile petrecute acolo. Lagărul se găsea mai la nord de Petropavlovsk şi munceau la pădure, la săpat şi pietruit şosele, în mine de diverse minerale, hrana fiind condiţionată de realizarea normei de lucru impuse. Şi cum mai mereu nu puteau s-o îndeplinească, deţinuţii erau mai mereu flămânzi. Din omul voinic care a fost când l-au deportat, ajunsese pielea şi osul. Plus seismele aproape zilnice de diferite grade Richter, care-şi făceau de cap, îngrozind deportaţii ce nu se puteau obişnui cu ele.

Izbăvirea, la Konrad Adenauer!

Dar, în toată nenorocirea lor de acolo, s-a arătat şi izbăvirea. Că altfel, unchiul Emil ar fi murit în lagărul de muncă sovietic.

La 15.09.1949, Konrad Adenauer a devenit primul Cancelar al Germaniei Federale. În această calitate, Adenauer i-a cerut lui Stalin să se facă Tratatul încetării stării de război dintre Germania şi URSS. Şeful statului sovietic, Stalin, a fost de acord: “Veniţi la Moscova să-l facem!”

Ajungând acolo, neamţul deştept a spus clar şi răspicat: Domnule Stalin, nu semnăm nimic, niciun tratat, până ce toţi prizonierii de război germani nu se întorc acasă!”

Stalin, prins pe picior greşit, a dat dispoziţie ca numai o parte din prizonieri să fie repatriaţi şi a început cu cei mai depărtaţi. Aşa se face că unchiul meu a făcut cale întoarsă de la coasta Pacificului, la marginea Vestului Europei, la Hamburg.

Minciuna şi adevărul lui Stalin

Între timp, Konrad Adenauer a cerut, la Moscova, din nou ca să fie repatriaţi toţi foştii prizonieri germani. Dar Stalin a spus cea mai mare minciună, care era şi un mare adevăr, în acelaşi timp: “În URSS nu mai există niciun cetăţean străin!”

Am zis o mare minciună şi un mare adevăr pentru că, la restul prizonierilor, sovieticii le-au dat identităţi false, ruseşti, încetăţenindu-i pe toţi.

Neorealismul filmului italian

În acest sens, peste timp, neorealismul filmului italian a izbutit un film de excepţie – “Floarea Soarelui”. În care era vorba despre un amărăştean de ostaş italian(rol jucat de celebrul actor Marcello Mastroiani) de la Stalingrad, găsit aproape mort şi îngheţat. Luat acasă de o tânără rusoaică şi salvându-i viaţa, ulterior căsătorindu-se cu el şi având împreună o fetiţă.

Din Italia, logondnica lui, în film jucată de frumoasa actriţă Sofia Loren, a făcut ani de zile diligenţe, întrucât simţea în inima ei că soţul său trăieşte. A ajuns până la Moscova şi apoi în diverse localităţi ale URSS, într-una găsind o fetiţă rusoaică ce ştia perfect limba italiană. Şi care-a condus-o pe italiancă la mămica ei şi aceasta ştia despre italiancă. S-a dovedit că rusoaica era chiar soţia logodnicului ei şi care i-a păovestit italiencei cum ea l-a scăpat de la moarte. Apoi a apărut şi italianul adevărat, îmbrăcat ca un rus sadea, soţia rusoaică fiind nevoită să se retragă. În filmul “Floarea Soarelui” am văzut una din multele tragedi de război! Cea mai tare scernă finală arată cum URSS a distrus toate cimitirele de război, arându-le, grăpându-le şi semănând floarea soarelui. Ca să facă dispărute orice urmă a războiului. Iar finalul filmului artistic, neorealist italian, arăta imense lanuri de floarea soarelui.

Peripeţiile unchiului Emil şi norocul revenirii în ţară

Ajuns la Hamburg, unchiul meu Emil le-a demonstrat autorităţilor germane şi aliate, spunându-le adevărul, că este cetăţean român de naţionalitate germană din Târgu-Jiu, România. Librar în viaţa civilă şi necombatant, le-a mărturisit păţaniile şi dorinţa de a se reîntoarce acasă.

În 48 de ore, autorităţile aliate au avut confirmarea că a spus adevărul. A primit haine, hrană, o sumă de bani şi un bilet de tren până la Viena. Apoi, o vară întreagă a venit pe jos de la Viena până la frontiera ţării noastre.

Ajuns cu chiu cu vai până al frontiera ţării noastre, grănicerii nu l-au lăsat să intre. Degeaba le-a spus că-i român din Târgu-Jiu. Al doilea noroc al său, după cancelarul Konrad Adenauer, a fost că un sublocotenent era un fost învăţător gorjean şi-l cunoaştea pe unchiul meu.

Jenică Niculescu Pensionar gorjean din Bucureşti

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here