B-dul Dacia este artera cea mai boierească din Bucureşti. Începe, de undeva, din Piaţa Gemeni, fostă Galaţi, şi se termină destul de repede, poate cam brusc, drept în zidul Hotelului Dorobanţi.
De-a dreapta şi de-a stânga, pe un singur sens de circulaţie, sunt doar vile somptuoase care ascund în schimbul unor chirii pe măsură ambasade, consulate, firme străine şi locuinţele unor persoane private de rang zero, iar trotuarele, de sub asfaltul cărora răzbat castani bătrâni care-au văzut multe la viaţa lor, sunt năpădite fără nici o noimă de tot felul de jeep-uri şi de multe alte maşini, care mai de care mai lucioase, mai scumpe şi mai bine păzite. E un bulevard aglomerat rău de tot, din mijlocul asfaltului şi până în fundul grădinilor. Pentru că pe-aici mai există şi grădini. Şi pentru că nu prea mai era loc – chiar Ceauşescu şi-a dat seama de lucrul ăsta – înainte de ’89, s-a mai croit, în prelungire, încă o bucată de Bd. Dacia, începând de la Piaţa Romană, traversând Calea Victoriei şi terminându-se, undeva, în gardul de fier forjat al WC-ului din Calea Griviţei.
Ei bine, printre alte instituţii care se ocupă de “aspectele culturii”, voi aminti de două dintre ele, care se găsesc pe cele două jumătăţi ale Bd-lui Dacia: Institutul Cultural Francez şi Muzeul Literaturii Române.
La Institutul Cultural Francez, sub grija şi înaltul patronaj al Ambasadei Franţei la Bucureşti – ce păcat că dl. Ambasador, un adevărat îndrăgostit, printre altele, şi de opera lui Brâncuşi, îşi va încheia în curând misiunea în România -, a fost deschisă zilele trecute o expoziţie de portrete fotografice ale lui Cioran, datorată excelentei artiste Irmeli Jung. Artista, născută în 1947, a studiat arta fotografiei în şcolile de vază ale Occidentului, a lucrat pentru mari edituri şi a deschis expoziţii în muzee importante. Ea are un palmares artistic internaţional foarte bogat. În ultimii ani ai vieţii – fapt cu totul extraordinar – Emil Cioran s-a lăsat fotografiat. Cum o fi reuşit o atare performanţă Irmeli Jung? În fotografii, Cioran – a servit propriei singurătăţi în Parisul pe care l-a traversat dimpreună cu Ionescu şi Brâncuşi – ne apare ca un domn adevărat, de viţă nobilă, dispus să ni se arate aşa cum nici nu îndrăzneam să ni-l închipuim. Acasă, în mica-i mansardă, aşezat pe un pat simplu acoperit cu o velinţă modestă, pe terasă, deasupra unui Paris năduşit sub tabla sutelor de mii de acoperişe, pe malurile bine pavate sau sub podurile frumos arcuite ale Senei, pe străzile cotropite de eternii clienţi ai cafenelelor, sau chiar la masa de lucru, peste tot singur, Cioran este pentru noi o adevărată revelaţie.
Prin aceste portrete în alb-negru descoperim un Cioran concesionat deja mediatic, fericita întâmplare fiind legitimată de propria-i “consultanţă ştiinţifică”.
Cu o eficienţă surprinzătoare, filozoful român îşi asumă în acest portret exilul lui voluntar atât de insolit lăsându-ne să ne închipuim cum arată dedesubturile subversive ale vieţii lui bântuite permanent de iluzia fericirii.
Puţin “mai la vale”, în Rotonda Muzeului Literaturii Române – o altă expoziţie de fotografii, semnată de data asta de Vasile Blendea. Veţi fi îndreptăţiţi să vă miraţi de omniprezenţa fotografului nostru de la Gorj! Vasile Blendea ar cam trebui protejat. “Nu trageţi de fotograf!” pare a fi lozinca-avertisment cu care defilează artistul fotograf invitat mai mereu şi la tot felul de manifestări culturale. De data asta, sub patronajul Fundaţiei “Golescu”, în cadrul unui program sub genericul Puterea comunicării – puterea iubirii, expune câteva pagini din Istoria literaturii române în imagini la care lucrează de mai multă vreme. Sunt expuse fotografii, multe inedite, cu Marin Preda, Nichita Stănescu, Geo Dumitrescu, Eugen Jebeleanu, Geo Bogza, Marin Sorescu, Zaharia Stancu, Mircea Micu, Gheorghe Pituţ, Emil Botta, George Tomozei, Ioan Alexandru şi mulţi, mulţi alţii. Ce suflet trebuie să fi avut Blendea ca să fie acceptat de-atâţia scriitori mari? Fugit de la Peştişani, “băgăreţ” şi harnic (“păi, ce crezi că dacă n-aş fi fost băgăreţ mai prindeam io loc chiar lângă marele Călinescu pe vremea când eram student şi-mi plăcea cartea?”), cu apucăturile lui olteneşti a ajuns cel mai mare regizor de platou, supunându-şi personajele la cazne dintre cele mai insolite. Să-l urci pe Geo Bogza în pom ca să-ţi pozeze, să-l pui pe Marin Preda să exerseze la pian, să-l “întorci” pe Emil Botta citindu-şi poeziile – iată situaţii fireşti cu care s-a confruntat Vasile Blendea în ani mulţi de meserie. Meserie grea! Câte sporuri suplimentare trebuie să fi primit pe ştatul de plată?
Cine se încumetă să investească bani în Istoria literaturii române în imagini văzută de Vasile Blendea cu ochii lui… albaştri?
Cine, de la Gorj, are curajul să-i adune fotografiile într-un Muzeu al Scriitorilor, muzeu care ar putea fi adăpostit chiar în vechea Şcoală Primară de la Peştişani?
De-o vreme, la Târgu-Jiu, mari scriitori ai literaturii române primesc premii şi titluri de Cetăţeni de Onoare. Prinşi în poze, ar trebui sechestraţi cu toţii la Gorj, pe simezele unui Muzeu al cărui director onorific şi paznic de noapte să fie pus, prin concurs, chiar Vasile Blendea.
Până atunci, câteva zile, Rotonda de la M.L.R. va fi iar plină de scriitori. Ca pe timpuri!
Vasile VASIESCU
N.R. Superba povestire a scriitorului Vasile Vasiescu, cu obârşie gorjeană din Bălăneşti, s-a întâmplat aidoma. Străluceşte prin arta naraţiunii. Între timp, Şcoala Generală din Peştişani-Gorj, promisă a deveni Muzeu Brâncuşi, cu o sală dedicată artistului fotograf Vasile Blendea, iar o alta pictorului Constantin Blendea, plecat şi el la Ceruri anul trecut, este o paragină de nedescris. Prin 2004, artistul, poetul şi naivul Sile Blendea i-a făcut campanie electorală actualului primar priponit al comunei Peştişani, ing. Florin Pavel. Cât despre alte vise, nimic nou sub soare(Ion Predoşanu)
