Reînvieri umane în sublimitatea sfintei evanghelii (VI)

262

Sublimitatea minţii omului în împărăţia lui Dumnezeu e încărcată cu multe imagini false, care pe departe nu corespund realităţii. Comparate cu originalul se dovedesc a nu fi expuneri reale, ci icoane inventate în mod volnic, care nu există decât în închipuirea noastră, ca chemare, ca idoli, în stare să abată de la calea dreaptă, ca o lumină rătăcitoare, pe scrutătorii de adevăr, e şi greşita convingere, înăscută în o mare majoritate a omeniei, că cunoaşte bine lucrurile, pe când în faptă încă nici nu a legat cunoştinţă cu ele în mod personal.

O confirmare tristă a unei apariţii supărăcioasă de felul acesta poate să servească şi naţiunea obişnuită şi foarte lăţită, deşi nu destul de clară, ba de multe ori întoarsă, despre aceea ce în evanghelie se numeşte sublimitatea împărăţiei lui Dumnezeu. Cuvântul îl cunoaşte fiecare creştin, din frageda copilărie. Încă înainte de a şti ce repetăm toţi după vorbele celor mari rugarea cuprinsă în rugăciunea către Mântuitorul Hristos Domnul: ”Vină împărăţia ta!”. Mai târziu, în cursul anilor, auzim necontenit la biserică, citim acasă şi învăţăm în şcoală despre împărăţia lui Dumnezeu. În sublimul evangheliei nu se vorbeşte despre nimica atât de des, atât de pe larg şi atât de lămuritor ca despre împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu! Aceasta e ideea fundamentală a întregii învăţături a lui Iisus Hristos Răscumpărătorul, o idee, care cu fiecare pagină a Sfintei evanghelii creşte, de vine mai mare şi mai clară. În vestirea Sfintei evanghelii nu se găseşte un cuvânt, o acţiune a Mântuitorului nostru, care să nu se refere la împărăţia lui Dumnezeu. Când predică Iisus Hristos Învăţătorul reînvierile umane, se întâmplă, pentru ca să vestească îmbucurătoarea ştire despre împărăţia lui Dumnezeu şi pentru ca să-i tălmăcească însemnătatea. Când vorbeşte poporului de pe munte, îi comunică acestuia legile acestei împărăţii. Când de pe malul mării vorbeşte poporului în pilde, îi prezintă acestuia în tablouri secretul împărăţiei lui Dumnezeu, originea ei, dezvoltarea ei, şi aceea ce-l aşteaptă pe om: lupta şi învingerea, pentru ca toate să le vadă cu ochii. Când se roagă, ori ne învaţă pe noi să ne rugăm ”se roagă pentru venirea acestei împărăţii. Prin alegerea apostolilor săi, a sublimului mântuitor Iisus Hristos, ca împărăţia întemeiată de el să existe şi după ieşirea din lume, pentru ca să fie asigurată şi extinsă asupra întregii omeniri. Când în faţa unor ucenici ai săi apare schimbat la faţă, e numai pentru ca să le arate lor ce poate ajunge fiinţa omenească în împărăţia aceasta. Prin învierea sa ne arată, că toate puterile aduc răutatea dinamică a celor puternici şi cea mai neagră ură a fariseilor, nu pot zdrobi niciodată împărăţia sa. Cu un cuvânt, în noţiunea de împărăţia sau despre împărăţie lui Dumnezeu se cuprinde întreaga învăţătură a Mântuitorului nostru, întreaga sa căsnicie. Aceasta e gloria sa, întreaga însemnătate a venirii sale în lume şi întregul său spirit dumnezeiesc. După acestea, creştini fiind, ori cel puţin îndreptăţiţi de a fi consideraţi de cine trebuie să ţinem, de imposibilitate pentru fiecare om cu minte dezvoltată aprecie cu oarecare autoritate a evangheliei, fără a fi în curat cu aceea şi fără a şti pozitiv, e împărăţia lui Dumnezeu? Ar fi acelaşi lucru, ca şi când cineva ar voi să treacă de cunoscător al filozofiei, fără a avea idee măcar despre Plato, Aristotel, Kant şi Hegel. Cu toate acestea însă, majoritatea acelora, care ascultă cu evlavie sfânta evanghelie, şi mai ales a acelora care o critică, au o imaginaţie foarte neclară, de tot gereşită despre Împărăţia lui Dumnezeu. În sublimitatea evangheliei Mântuitorului Hristos, începem cu aceea, sub împărăţia lui Dumnezeu, amintită în evanghelia mântuitoare, e înţeleasă de cele mai de multe viaţa fericită a drepţilor dincolo de mormânt. Ca reînviere umană, va să zică, naţiunea împărăţiei lui Dumnezeu e identificată cu naţiunea împărăţiei cereşti. În sens obişnuit şi pe baza aceasta creştinismul de multe ori vine învinovăţit, că desconsideră bunurile lumeşti, sugrumă cu forţa trebuinţele lumeşti înăscute în corp, ba chiar că năzueşte să despartă viaţa de toate culorile ei deschise şi pline de bucurii. În sublimitatea reînvierilor umane, sfinta evanghelie îndreaptă privirile credincioşilor exclusiv numai asupra cerului, aşa se zi şi uita, că omul a ieşit din pământ şi prin corpul său e legat de materie şi bunurile acestea în lume pot să lovească în golătatea nimiciniciei sale!(urmează)

Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here