Reinterpretarea poetică a lui Brâncuşi

3199
img202În intenţia autorului, ARCA METANOIA, subintitulată Triada tipologică de la Târgu-Jiu: Tăcerea, Sărutul, Infinitul, este un proiect comun de filozofia imaginarului. În subsidiar, acest proiect îşi propune să reinterpreteze tripticul brâncuşian de pe Jii, din punct de vedere poetic şi pictural. Ideea fundamentală a cărţii este aceea că poetul şi pictorul şi-au imaginat tripticul de la Târgu-Jiu ca o trecere dintr-o lume, în lumea cealaltă. Pictorul şi ilustratorul cărţii, nu doar autor al coperţilor, este nimeni altul decât Vasile Fuiorea, profesor al Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu, coleg cu conf. dr. Ion Popescu-Brădiceni la Facultatea de Arte Plastice.

Cele trei elemente fundamentale ale complexului sau Ansamblului brâncuşian sunt redefinite ca o Casă a Fiinţei. Cartea – realmente o premieră absolută – este sponsorizată de Primăria Municipiului Târgu-Jiu, primar dr. ing. Florin Cârciumaru, care deţine şi drepturile asupra ediţiei sau ediţiile viitoare. Apărută la Editura Măiastra, cartea are la final un capitol special Addenda, compus din cinci studii despre C. Brâncuşi, care redefinesc arta brâncuşiană dintr-o dublă perspectivă, dincoace şi dincolo de real.

Semnalul cărţii pe care l-am frunzărit, deocamdată, este o operă pentru eternitate şi unul din primele exerciţii de neohermeneutică aplicată pe operele târgujiene ale lui Brâncuşi. Am putea afirma că, în lume, ARCA METANOIA mai are decât o singură concurentă – enciclopedica tratare a interpretare a studiilor, articolelor şi cărţilor scrise despre C. Brâncuşi, realizată de prof. dr. Zenovie Cârlugea, apărută tot în acest an. Cu menţiunea că Ion Popescu-Brădiceni face cu adevărat cercetare şi se desprinde cu totul de anterioarele interpretări ale operei brâncuşiene.
Ion PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.