Reintegrarea socială, discutată în Penitenciar

220
Un grup de persoane private de libertate din Penitenciarul Târgu – Jiu au participat, ieri, la o acţiune care este inclusă în evenimentul organizat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj, numit „Săptămâna prevenirii criminalităţii”.

Tema discuţiei a fost reintegrarea socială dar şi „identificarea unor resurse interioare ce pot produce schimbări comportamentale pozitive, promovând dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violenţă, neglijenţă sau abuz”, după cum a declarat Simona Dumitriu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu – Jiu. Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu mai multe instituţii locale şi anume IPJ Gorj, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, Poliţia de Proximitate, Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj şi Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale Gorj.

Activitatea organizată în cadrul Penitenciarului nu a fost singura de acest gen. Tot în cadrul “Săptămânii prevenirii criminalităţii”, la SC Confecţia SA din Târgu – Jiu a avut loc o întâlnire cu personalul feminin, tema discuţiei fiind violenţa domestică.
Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here