Reintegrarea deţinuţilor pe piaţa muncii, dezbătută cu instituţiile judeţene

1421

La sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj a avut loc, zilele trecute, la inițiativa Penitenciarului Târgu-Jiu, o întâlnire între reprezentanți ai Penitenciarului Târgu-Jiu și reprezentanți ai unor instituții publice de pe raza județului Gorj, care sunt implicate în activitatea de reintegrare a deținuților în societate.

La întâlnire au fost prezente următoarele instituții: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj, Consiliul Județean Gorj, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Târgu Jiu, Direcția Publică de Protecție Socială și Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Gorj. Activitatea a constat în organizarea unor schimburi de experiență, în diseminarea unor modele profesionale de bună practică în domeniul reintegrării sociale a persoanelor private de libertate și în monitorizarea modalității de implementare a prevederilor Strategiei Naționale de Reintegrare Socială a persoanelor private de libertate, 2015-2019. Obiectivele întâlnirii au fost următoarele: dezvoltarea și extinderea rețelei de parteneriate între administrația penitenciară și alte instituții care desfășoară activități destinate persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate; identificarea unor soluții practice pentru tipurile de probleme cu care se confruntă persoanele private de libertate; analizarea procedurilor interministeriale elaborate în anul 2018, care au fost aplicate pe parcursul unui an, precum și eventualele propuneri de modificare și îmbunătățire a acestora. „În urma desfășurării acestei activități, a fost întocmit un raport cu privire la rezultatele în plan local ale implementării Strategiei Naționale de Reintegrare Socială a persoanelor private de libertate, 2015-2019, enumerarea activităților care au fost derulate, numărul beneficiarilor, precum și impactul activităților desfășurate asupra beneficiarilor, persoane aflate în executarea pedepselor private de libertate”, a declarat Lavinia Lupu, purtător de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here