Registrator medical de la UPU Târgu Jiu, abonat la dosare penale. Condamnat după ce a fost prins mort de beat

2233

Timp de 80 de zile, un registrator medical de la Unitatea de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu, va trebui să presteze muncă neremunerată după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că s-a urcat băut la volan.

Vicențiu Gabriel Udriștioiu lucrează ca registrator medical la SJU Târgu Jiu, însă în timpul liber pare să fie colecționar de dosare penale. Ca antecedente, putem aminti faptul că acesta a fost trimis în judecată la data de 22 decembrie 2023, fiind acuzat de comiterea a două infracțiuni de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, două infracțiuni de braconaj și o infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte săvârșite în martie și aprilie 2021, fapte detaliate în paginile cotidianului ,,Gorjeanul”.
Cea mai recentă faptă penală pentru care a primit chiar o condamnare în această săptămână este aceea că a condus un autovehicul deși se afla într-o stare avansată de ebrietate. Pe 8 decembrie anul trecut, Udriștioiu a fost oprit în trafic de polițiștii de la Rutieră pe strada Unirii din municipiul Târgu Jiu.
Acesta emana halenă alcoolică, iar la testarea cu etilotestul rezultatul a fost de 2,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care oamenii legii i-au întocmit dosar penal.
Ajuns în instanță, magistrații de la Judecătoria Târgu Jiu au dat miercuri, 19 iunie, o primă sentință, pentru registratorul de la UPU. Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, a fost condamnat la închisoare cu suspendare și este obligat să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunității fie la Edilitara, fie la Transloc. ,,În baza art.336 alin.(1) Cod penal cu aplicarea art.396 alin. (2) și (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul UVG, la pedeapsa de 1(unu) an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă din data de 08.12.2023. În temeiul art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei, stabilit şi calculat potrivit art. 92 Cod penal.
În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Gorj, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă În baza art. 93 alin. (2) lit.b C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare de socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității la două instituții din cadrul UAT Târgu Jiu – S.C. Edilitara Public S.A. sau UAT Târgu Jiu – S.C. Transloc S.A., pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare. În baza art. 94 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 95 alin. (1) lit. c) – e) C.pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Gorj. În baza art. 404 alin. 2 C.proc.pen. și art. 91 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, respectiv a dispoziţiilor art. 96 C.pen privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1038 lei (din care suma de 638 lei aferentă urmăririi penale), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat pentru prezentul litigiu”, se arată în sentința din 19 iunie a.c. dată de Judecătoria Târgu Jiu. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here