Scriitorul Ioan Barbu îmbină măiestrit naraţiunea cu descrierea în scopul realizării unui tablou măreţ al existenţei noastre în spaţiul mioritic.Din fiecare text aflăm câte ceva despre poporul român. De exemplu, din schiţa ,,Duba culegătoare de suflete’’ în care este evocat un moment dramatic din perioada colectivizării, aflăm că cei care nu se înscriau de bună voie puteau plăti cu viaţa.Prozatorul Ioan Barbu foloseşte în scrierile sale un stil specific, reuşind să-i dea cititorului impresia că, în timpul lecturii, se află la graniţa dintre real şi ireal.Citind aceste proze scurte ni se pare că participăm direct la acţiune şi că, uneori, putem interveni în desfăşurarea întâmplărilor. Ioan Barbu îşi exprimă cu un curaj deosebit rostirea adevărurilor despre diferitele împrejurări ale istoriei românilor cunoscute din istorie sau necunoscute, dar în mod cert neexploatate artistic într-o carte de proză pentru raftul întâi al librăriilor şi mai mult, pentru marea literatură română. Aceste subiecte din istoria noastră, a românilor, sunt greul predilect al prozelor sale din ,,Regimentul alb’’. Ar fi oare ele verosimile dacă autorul nu ar scoate din tolba de artist concurentele sau mai bine-zis convergentele istoriei cu fiinţa neamului, adică tradiţiile şi obiceiurile?Tradiţiile şi obiceiurile vorbesc şi ele în carte. Nu au deloc un rol secundar, ci mai degrabă aruncă asupra faptelor istoriei narate aici şi asupra eroilor lumina de viu, de adevăr.Staticul tablourilor cu scene de război, unele foarte cunoscute de români, ca ,,atacul cămăşilor albe’’, din 1917, care dă chiar titlul cărţii, ,,Regimentul alb’’ este departe de şuvoiul epic al scriitorului Ioan Barbu care ne demonstrează continuu, atât prin scriitura sa, cât şi prin exemplul personal de dăruire, că istoria neamului românesc trebuie să ne stea la căpătâi de ne-ar face numai să nu mai repetăm greşelilor trecutului… dar dacă vom deveni toţi eroi, adică oameni de acţiune care nu lăsăm viaţa să treacă pe lângă noi şi să ajungem precum Ivan Ilici, eroul lui Lev Tolstoi, ca atunci când vom avea sfârşitul aproape, să petrecem acel timp urlând. Asta după ce ne-am da seama că ne-am trăit viaţa doar în ciclul anotimpurilor, primăvara săpând, toamna culegând, adică …am fost trăiţi.Se simte bine autorul prezentându-ne câte un erou, sau eroi care ne pot deveni icoane şi ne sunt icoane, căci simplul pomelnic al fiecărui neam, că-l cheamă pe neam Cărbunescu, că-l cheamă pe neam Munteanu sau Barbu, Cichirdan sau Drăguşin, pomelnicul neamului este o pagină de istorie…iar aceste pagini alcătuiesc istoria, nouă, celor de azi rămânându-ne datoria să împlinim visuri din idealurile strălucite ale celor din pomelnice. Depăşim ţinutul românesc şi privim bardul nostru Ioan Barbu înscriind o pagină de literaratură glorioasă, plină de patriotism, în conştiinţa generaţiei de azi. Autorul este pe drept cuvânt un ambasador al culturii şi literaturii române în lume şi, prin exemplul personal, un erou mare, la umbra căruia cresc lăstarii…şi încă nu a început Târgul ,,Gaudeamus, carte de învăţătură, ediţia 2019 când Ioan Barbu va lansa cartea ,,Eroii mei cu nume de stele’’. Dar numai această carte?
Scriitoarea, Victoria Stolojanu-Munteanu
