Reghecampf continuă războiul cu Rotaru: Nu aveam sprijin pentru a câştiga campionatul

1145

Fostul antrenor al Universității Craiova, Laurențiu Reghecampf, a declarat că a părăsit Bănia pentru că nu a avut sprijin suficient din partea patronului Mihai Rotaru. Antrenorul care a luat campionatul cu FCSB a precizat că nu putea să repete performanța cu oltenii, deoarece conducerea juveților nu i-ar fi pus la dispoziție sumele necesare pentru a efectua transferuri de titlu. Reghecampf a plecat la Neftchi Baku și are ca obiectiv clasarea pe prima treaptă a podiumului în Azerbaidjan. ,,M-am întors în România şi am antrenat Universitatea Craiova. Am avut ca obiectiv să calific echipa în Conference League, în primul an de contract. În al doilea, am avut ca obiectiv titlul. După o conversaţie cu patronul, am decis să-mi închei contractul, pentru că nu vedeam niciun viitor şi niciun sprijin pentru a câştiga campionatul în sezonul care urmează să înceapă”, a spus tehnicianul în cadrul conferinței de prezentare la noua sa echipă. În altă ordine de idei, clubul Universitatea Craiova a lansat, joi, abonamentele pentru sezonul competițional 2022-2023. Acestea vor putea fi achiziționate atât online, prin platforma Entertix, cât și de la cele două magazine ale clubului. Toate detaliile pot fi găsite pe site-ul oficial al formației alb-albastre, ucv1948.ro.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here