Regal de teatru şi emoţie la Gala „Elvira Godeanu”

346

Seară emoţionantă în cadrul Zilelor „Elvira Godeanu”, la gala premiilor. Actorii distinşi pentru activitatea lor din anul 2009 au fost luaţi prin surprindere, acelaşi lucru păţindu-l, însă, şi directorul, care nu avea habar ce surpriză i-au pregătit angajaţii teatrului.

Ajunsă la ediţia cu numărul zece, manifestarea „Zilele Elvira Godeanu” şi-a desemnat câştigătorii. Premiile pentru cei mai buni actori ai anului trecut au fost oferite în faţa unei săli pline, care a aplaudat evoluţia acestora. Gala a fost precedată de lansarea unui volum „Un actor, o poezie”, cules şi realizat de George Drăghescu şi, de asemenea, presărată şi de momente artistice. Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost oferit lui Cosmin Brehuţă, în timp ce cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Cristian Naum. Pentru că premiile au fost date în funcţie de rolurile avute în piesele jucate anul trecut, premiul pentru rol secundar feminin a fost primit de două actriţe, şi anume Simona Urs şi Irina Naum. Premiul pentru rolul principal feminin nu a fost acordat.

Surprins de actori

Pe lista premiaţilor s-a aflat şi actriţa Luminiţa Şorop, pentru rolurile în spectacolele pentru copii. Cel mai bun regizor a fost ales Cristian Ioan, pentru piesa „Felia”. „Este amuzant, pentru că niciun coleg nu ştie cine primeşte premiu. Stau toţi în culise şi aşteaptă”, spunea Negrescu în timpul galei. Însă şi el a fost surprins. După acordarea tuturor premiilor, actorii au intrat cu toţii în scenă şi au început să cânte o piesă pe care, cu mulţi ani în urmă, Marian Negrescu o cânta împreună cu trupa Sideral, din care a făcut parte. Un moment emoţionant care a stârnit lacrimi în ochii directorului, şi care a primit flori, diplomă şi trofeu din partea actorilor.

Olga Tudorache şi Tamara Creţulescu, la Târgu-Jiu

În cadrul aceleiaşi gale a fost premiată şi actriţa Olga Tudorache, care, însă, a primit premiul în culise, fiind foarte obosită în urma drumului. Pe scenă a urcat, însă, o altă mare actriţă, Tamara Creţulescu. Aceasta s-a declarat foarte emoţionată dar, în acelaşi timp, impresionată de gală. „Ce am văzut aici este extraordinar. Am văzut o trupă de actori care îşi iubesc directorul şi un director care îşi iubeşte actorii. Şi se formează, cu tot cu public, un cerc. Nu suntem noi, actorii, şi voi, oamenii din public, suntem tot una. După ce am văzut ce se întâmplă aici am avut senzaţia şi sentimentul că, într-adevăr, nu mi-am făcut meseria degeaba”, a spus actriţa. Tamara Creţulescu a adus, vineri, împreună cu Olga Tudorache, „Peşte cu mazăre”, pe scena târgujiană.

Dorina CIOPLEA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here