Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu a primit, miercuri, o nouă pacientă din Ucraina, care, având probleme de sănătate, a avut nevoie să fie consultată de un medic.
„Tânăra a fost adusă la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Târgu-Jiu, iar medicii au decis să o interneze în Secția Medicină Internă II. I se vor face analize și alte investigații necesare și va primi tratamentul de care are nevoie”, a declarat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu.
Tânăra, care are 21 de ani și este originară din Cernăuți, locuiește în prezent la o rudă a sa din comuna Schela.
Până în prezent, la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu au beneficiat de consultații și tratament patru tinere refugiate din Ucraina.
Refugiaţii beneficiază de aceleaşi servicii medicale ca asiguraţii români, fără plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi de medicamentele, materialele sanitare, dispozitive medicale şi servicii cuprinse în programele naţionale de sănătate curative.
I.I.