Reforma oamenilor, reforma agriculturii !

199

foto predo 2Şi agricultura românească abia îşi trage sufletul. Cea actuală, mai ales prin Gorj, e una de subzistenţă. Impozitele pe terenuri vor creşte, aratul, semănatul şi lucrul până la recoltare costă cu mult mai mult decât se scoate din producţia agricolă. Şi apare întrebarea – merită să mai munceşti pământul?

Nu vom încerca să ne referim aici şi acum la agricultura întregii ţări, o agricultură globală ca atâtea alte domenii economice ale mileniului 3. Mileniu în care noi am intrat cu o agricultură distrusă, ciopârţită de interese. Aşa cum s-a ciopârţit şi parcelat pământul băgat de comunişti cu anasâna în GAC-urile viitoare CAP-uri, în GAS-urile ajunse IAS-uri, iar mecanizarea ce înlocuise boii carelor şi caii căruţelor se afla în SMT-urile devenite, în ultimii ani ai socialismului biruitor, Agromec-uri. Capra agriculturii vecinului bulgar, la fel ca şi capra vecinului ungar nu au murit şi nu mor. La ei, adică la bulgari şi la unguri, care n-au avut echivalentul unor distrugători de avuţie naţională de talia unor emanaţi precum Ion Iliescu şi Petre Roman, s-a putut menţine lucrul terenurilor agricole pe mari suprafeţe. Ei le-au transformat din forme de lucru în colectivă cu asocierea de tip cooperatist. Una în care fiecare familie ori ţăran devenea acţionar cu atâtea acţiuni în funcţie de cât pământ adusese la cooperativizarea forţată. Avantajele vecinilor bulgari şi unguri au fost mari. La noi nici acum, după 20 de ani, nu s-a terminat retrocedarea pământurilor şi a pădurilor către proprietari. CAP-urile, IAS-urile şi Agromec-urile s-au prăduit. Fie s-au luat pe degeaba fondurile lor fixe, fie pe mai nimic. Iar pârloagele încă ne mai ameninţă.

La nivelul ţării, au apărut holdinguri cu producţie vegetală, cu horticultură şi zootehnie de vârf. Indiferent care-a fost formula de reunire a terenurilor fărâmiţate în mari suprafeţe agricole – cumpărare(de bună voie sau prin falimentare), asociere ori cuplare de altă natură, la început cu doi şi apoi cu mai mulţi -, marii latifundiari au apărut nu numai în domeniul imobiliar. Exemplele există prin alte părţi, fără ca judeţul Gorj să exceleze la acest capitol.

De pildă, inginerul agronom gorjean Geo Vâlcu, şcolit la agronomia craioveană, deplânge fărâmiţarea agriculturii. La fel cum deplânge numărul mare de ore de lucru necesare la un hectar de suprafaţă agricolă în comparaţie cu cele numai vreo 45 de minute necesare pentru fermierii americani la aceeaşi suprafaţă agricolă. El a condus o fermă de stat la Boroşteni, croită în jurul unei păduri de castani. Prin retrocedarea terenurilor, de castanii comestibili cu pricina s-a ales praful. IAS-ul respectiv ori staţiunea de producţie avea şi producţie şi cercetare. Tot inginerul agronom pensionar Vâlcu mai susţine că omul poate ajuta agricultura, dar numai Dumnezu dă recolte bune au ba. La mentalitatea omului trebuie umblat. Să nu mai stea la cârciumi ori pe marginea şanţului la o parolă, ci să se-ngrijească de lucrul fiecărei palme de pământ. Dacă se vrea, cu adevărat, ca pământul să producă.

Un alt caz, tot din zona submontană, de acolo unde pământul este arid, nisipos şi pietros ni-l prezintă gospodarul Gigi Udangiu. Horticultor pasionat în timpul lui liber, el fiind învăţător la Vulcan şi pomicultor de week-end ori în timpul vacanţelor şcolare. Omul a renunţat mai demultişor la cultivarea fără rost, în opinia lui, a porumbului. Din trei soiuri de pruni, şi când este mană ori bate piatra, unul sau două tot produc. Are nişte pere ori cireşe de-ţi lasă gura apă. Şi are dreptate când zice că dacă anual încep să cultive pomi fructiferi măcar doi-trei săteni nu mai importăm din Polonia, Italia, Grecia ori Spania ca acum. Cu fructele, cei de la Rugi, Vălari şi Curpen ţin toată piaţa Văii Jiului şi pe aceea a Târgu-Jiului. Iar la Piaţa mare de pe malul Jiului rar mai găseşti fructe româneşti. Cele produse în Gorj sunt cam pe cale de dispariţie.

Înainte de a critica guvernele României şi politica agricolă a Uniunii Europene ar fi bine să ne schimbăm şi noi mentalitatea. Să pricepem că obiceiurile ori metehnele noastre sunt depăşite şi păguboase. Nu am mai importa usturoi şi morcovi din China şi fructe din ţările mediteraneene dacă ne-am vedea de treabă.

Agricultura adevărată este, la urma urmei, precum adevărul. Simplu. Vremea marilor suprafeţe va reveni iar. Prin falimentul celor care muncesc prost palma lor de pământ ori n-o fac cu profit. O agricultură adaptată nevoilor casei şi ale pieţei ne-ar scoate din marasmul în care ne zbatem.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here