Vorbind despre smerenie, nu lua aminte cine e cu tine sau împotriva ta, ci aibi grije mare ca Dumnezeu să fie cu tine în tot lucrul ce faci. Aibi conştiinţă bună şi Dumnezeu te va apăra. Că ce poate răutatea omului împotriva aceluia pe care Dumnezeu va voi să-l ajute. Dacă ştii a tăcea şi a pătimi, Dumnezeu nu te va lăsa.
El ştie cum şi când să te scape de aceea smereşte-te sub mâna lui cea tare. De la Dumnezeu vine ajutorul, şi el ne scapă din tot necazul. De multe ori este prea de folos pentru întărirea smereniei noastre, ca alţii să cunoască greşalele noastre, şi să ne înfrunteze pentru ele. Pentru că omul când se smereşte pentru greşalele sale, împacă lesne şi pe alţii, şi linişteşte fără greutate pe cei întărâtaţi asupră-i. Dumnezeu acoperă şi scapă pe smerit; iubeşte şi mângâie pe smerit; se apleacă către smerit; dă dar celui smerit şi din apăsare îl înalţă la mărire. Smeritului descoperă tainele sale: îl invită şi-l trage cu blândeţe către sine. Smeritul rămâne în pace în mijlocul înfruntătorilor, că el să reazimă pe Dumnezeu iar nu pe lume. Deci nu te socoti că ai sporit ceva în calea binelui, până nu vei şti a te smeri tuturor. Ştiţi, a zis Mântuitorul fiilor lui Zevedei care cereau înălţare, ştiţi că cei mai mari ai neamurilor le domnesc pre dânsele, iar întru voi nu va fi aşa; ci care va vrea să fie între voi întâi, să fie tuturor slugă”( None 42,44). Gândeşte-te bine asupra cuvântului acestuia, fiule!). În reflexiune, ce-ţi folosesc cuvântările şi cugetările oamenilor? Nu ei vor fi care te vor judeca. Dacă te învinovăţesc pe nedreptul, cel ce vede adâncul conştiinţelor ţi-a dat deja dreptate. Dacă însă îţi impută greşalele pe care le ai, au nu eşti mulţumit că eşti înştiinţat, nu eşti fericit că suferi o umilire mântuitoare. Ceia ce turbună e mândria, ce nu poate suferi să fie mustrată. Omul umilit nu întărâtă, nu se tulbură, chiar atunci când patima îl condamnă pe nedreptul. Cunoscător de starea nenorocirei sale, n-ar putea niciodată să se înjosească atâta, cât se înjoseşte în inima sa încă mai mult. Vroieşti ca nimic să nu-ţi schimbe liniştea sufletului? Încrede-te lui Dumnezeu întru toate; şi în necazuri, în supărări, în tulburări, zi cu urmarea Mântuitorului Iisus Hristos: Da, părinte: pentru că aşa a fost bunăvoinţa Ta!(Luca,X,21). Şi cu aceasta urmează omul paşnic. Ţine-te mai întâi pe tine întru pace şi apoi vei putea împăciui şi pe alţii. Omul iubitor de pace şi smerit foloseşte mai mult, decât cel plin de ştiinţă. Omul stăpânit de patimi trage şi binele în rău, şi crede de alţii mai bucuros rău decât binele, dar nu aşa omul bun şi paşnic – acesta toate le cârmuieşte spre bine. Cel întărit întru pace nu cugetă răul de nimeni; însă cel tulburat şi nemulţumit este frământat de feluri de bănuieli: în veci nu e în pace, şi nu dă nici altora pace. Zice adeseori ce n-ar trebui să zică, şi nu face ce ar avea datorie să facă. Ia seama la datoriile altora, şi de ale sale nu poartă grije. Ai dar râvna virtuţii mai întâi pentru tine şi atunci mai cu dreptul poţi a o întinde şi asupra aproapelui. Privind în reflexii telepatice urmarea Mântuitorului Iisus Hristos întâlnim fiinţe umane care şed în pace, şi lasă şi pe alţii în pace. Sunt alţii însă, care nici ei însuşi nu au pace şi nici pe alţii nu lasă în pace. Unii ca aceştia sunt altora spre greutate şi lor şi spre mai mare greutate. În sfârşit sunt şi de aceea care însuşi rămân în pace şi se silesc a aduce şi pe alţii în pace. Cu toate acestea, pacea noastră, în viaţa aceasta plină de necazuri, se cade a o pune mai mult într-o smerită răbdare a răului, decât în nesimţirea lui. Care va suferi mai lesne, acela va avea şi pace mai mare. Unul ca acesta este biruitorul său, domnul lumii, prietenul lui Hristos Mântuitorul şi moştenitorul Raiului. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia, fii lui Dumnezeu se vor chema!(Matei V9). Pacea e buna orânduială desăvârşită; iar tulburarea, dezbinările, neînţelegerile, războiul, n-au intrat în lume decât prin călcarea bunei orânduieli sau prin păcat, şi ortodox, nu există pace unde domneşte păcatul. (urmează).
Preot iconom Alexandru Eug. Cornoiu
