HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Spirit energic și autoritar, Teodosiu a întreprins o serie de măsuri vizând întărirea capacității de apărare a imperiului, efectuând o serie de reforme în domeniul dreptului, fiscalității și finanțelor, și acceptând un număr sporit de contingente „barbare” în armată. După lupte grele cu vizigoții, care ocupaseră o parte din peninsula balcanică, Teodosie a ajuns la o înțelegere cu aceștia, semnându-se un tratat de pace în 382, prin care îi stabilește că federați în provincia Tracia, între Balcani și Dunăre. După aceasta, Teodosie a trebuit să-i vină în ajutor Valentinian al II-lea (co-împărat în părțile apusene ale imperiului roman), împotriva uzurpatorului Clemens Maximus. Oștile lui Teodosie l-au învins pe Maximus în 388, acesta fiind executat.
Ulterior, după moartea lui Valentinian al II-lea în 392, Teodosie rămâne conducător al Imperiului Roman ca împărat unic – el a fost ultimul împărat roman în acest sens (al imperiului unic). I s-a opus însă Arbogast, comandantul armatelor romane din apus (magister militum), care l-a ales pe Flavius Eugenius, un fost profesor de retorică și un păgân, ca împărat al occidentului. Teodosie a condus personal campania împotriva uzurpatorului Eugenius, campanie care a culminat cu bătălia de la râul Frigidus (5 și 6 septembrie 394), la poalele Munților Alpi. Deși în prima zi a bătăliei lucrurile nu au mers deloc bine pentru Teodosie, a doua zi, după ce “au fost văzuți pe cer doi îngeri călărind pe cai albi” (așa cum relatează o cronică), oștile lui Teodosie au prins curaj, și fiind ajutate și de o furtună puternică (un ciclon de tip Bora) ce suflă direct în fața forțelor lui Eugenius, au obținut o victorie categorică, Eugenius fiind capturat și executat. Teodosie cel Mare a murit pe 17 ianuarie 395 la Mediolanum (Milano de astăzi, în Italia). Sfântul Ambrozie al Milanului, cu care Teodosie a avusese o strânsă relație spirituală, a ținut cu această ocazie discursul funerar ,,De obitu Theodosii”. Moartea lui Teodosie a fost o piatră de hotar în istorie: lumea romană nu a mai fost niciodată unită. Imperiul Roman a fost divizat (de această dată definitiv) între cei doi fii ai săi: Arcadie în Imperiul Roman de Răsărit, sub regența lui Rufinus, și Honorius în Imperiul Roman de Apus, sub regența lui Stilicho. După aceea, împăraţii, adaugându-i acestui loc o măreaţă biserica, au numit-o Anastasia, adică învierea. Grigorie, deci, foarte elocvent şi demn de stimă, observând că unii protestează, pentru că era din alt oraş, s-a îndepărtat la venirea împăratului. Totuşi, împăratul, găsind biserica în asemenea stare, se gândea cum să-i împace pe toţi şi să întărească întreaga Biserică. A timis de îndată după Demofil, care atunci conducea pe credincioşii arieni: Dacă vrei, îi spune, să crezi în învăţătura sinodului de la Niceea, să se unească poporul şi să aibă pace. Şi pentru că acela a refuzat asemenea propunere, atunci împăratul îi spune : Dacă nu doreşti pacea şi bună înţelegere, eu poruncesc ca şi tu să fugi din sfintele biserici. Auzind 
Demofil aceasta şi judecând că este lucru grav să te îndărătniceşti împotriva celor mai puternici, convocând plebea în biserică şi ridicându-se în mijlocul tuturor, a vorbit astfel supuşilor săi: Fraţilor în Evanghelie este scris : Dacă veţi fi persecutaţi, fugiţi din acest oraş în altul. Aşadar fiindcă împăratul are nevoie de biserici, să ştiţi că adunarea de mâine o ţinem în afara oraşului. După ce a spus aceasta a plecat; fără să înţeleagă cum au fost spuse aceste cuvinte ale Evangheliei. Căci acolo se porunceşte ca aceia care fug dintr-o locuinţă lumească, să caute una mai înaltă, în Ierusalim. Şi ieşind din oraş, ţinea adunarea în faţa porţilor oraşului. Odată cu el a ieşit şi Luciu, alungat din Alexandria, care atunci zăbovea în Constantinopol. Şi astfel, neputând accepta propunerea lui Teodosie, au părăsit , după patruzeci de ani, bisericile pe care le ţineau cu forţa. După ce Eunomie s-a despărţit de clericii săi în timpul lui Valens, a rămas la el în Britinia, bărbat viclean şi elocvent şi la care se adună mult popor; unii voiau să-l încerce, alţii, să-l audă ce spune. Faima lui a ajuns până la împărat, care avrut şi el să stea de vorbă cu acesta; dar Augusta Flacila, cu rugăminţi, l-a reţinut. Căci era foarte credincioasă şi respecta cu integritate dreaptă învăţătura de la Niceea. Şi s-a temut că nu cumva, aşa cum se întâmplă, împăratul, câştigat de cuvintele bărbatului viclean să treacă cu uşurinţă la secta acestuia (Va urma).
Valentin Daniel CORNESCU, licenţiat Facult. de Teologie Ortodoxă şi Facult. de Drept Craiova
