Aşadar, iată-ne ajunşi pe ultima treaptă a unui urcuş duhovnicesc în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, ultima săptămână dinaintea Învierii Domnului Iisus Hristos, cu o importanță deosebită pentru credincioșii care așteaptă să întâmpine, aşa cum se cuvine, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii! Pentru noi toţi este o perioadă de meditaţie profundă şi de reflecție deosebită asupra evenimentelor întâmplate înaintea morții pământeşti a Mântuitorului Iisus Hristos, iar, în aceste împrejurări, pe lângă sărbătoare și bucurie sufletească, e bine să ne concentrăm și asupra suferinței, umilinței și morții în general, dar, toate fiind raportate la ultimele zile din viața Lui Iisus Hristos și anume: intrarea triumfală în Ierusalim, trădarea sa de către Iuda, Ultima Cină cu cei doisprezece apostoli, arestarea, crucificarea, moartea și îngroparea acestuia în mormântul sfânt. Ca urmare, în această săptămână a tristeţii, în Biserică răsună slujbele nocturne care sunt cunoscute sub numele de «Denii», iar în casele oamenilor încep pregătirile de Paști. Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare ține din Duminica Floriilor (17 aprilie) și până în Sâmbăta Mare inclusiv (23 aprilie). Fiecare zi din Săptămâna Mare capătă o semnificație aparte, un înțeles și un mesaj foarte clar și profund, în care retrăim nu doar ultimele zile din viața Mântuitorului, dar și întreaga lor tensiune și tristețe lăuntrică, pocăința, nădejdea și bucuria Învierii.
«Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte»!
Aşa cum am văzut, în Lunea Mare s-a făcut pomenirea patriarhului Iosif, cel vândut de către frații săi pe treizeci de arginți, la fel ca Iisus Hristos care a fost vândut de către Iuda, Iosif însemnând o preînchipuire a lui Iisus. Tot în timpul deniei de luni s-a făcut pomenirea smochinului neroditor, blestemat de către Iisus înaintea intrării în Ierusalim. În Troparul zilei s-a cântat: «Iată, Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iar, nevrednică este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de Împărăţie să te încui; ci, te deşteptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi», iar, în Condacul zilei s-a cântat: «Cămara Ta, Mântuitorule, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa! Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină şi mă mântuieşte!». Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște, se scoate totul afară, se aerisește casa pentru a ieși toate relele de peste iarnă, se văruiește și se spală totul ca să nu te prindă Paștele în necurățenie, că te blesteamă casa! Astăzi, în Marţea Mare, ne pregătim pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice: parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talanţilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27), când se face pomenirea celor zece fecioare prin care Evanghelia ne oferă o învățătură foarte puternică și semnificativă, în care elementele principale sunt candela și uleiul. Deci, când Mântuitorul Se suia la Ierusalim şi Se ducea la Patimă, le-a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva, cineva trăind în feciorie, să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, cea prin care se arată strãlucirea fecioriei. Se ştie că numai cinci fecioare au avut doar candelă fără ulei, iar cinci fecioare au avut candelă cu ulei. Primele sunt cele ce aveau credință, dar fără fapte bune, celelalte cinci aveau, atât credință, cât și fapte bune. În acest context, candela semnifică fecioria, iar untdelemnul milostenia. Aceste două tipuri de fecioare, unele cu candelă fără ulei și celelalte cu candelă și ulei, semnifică două atitudini religioase, pentru că există o mulțime de oameni foarte evlavioși, dar foarte zgârciți, adică, nemilostivi, care sunt candele fără ulei, fără untdelemn. De altfel, Marțea Mare mai poartă denumirea de Marțea Seacă, dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, când Mântuitorul Iisus Hristos a anticipat distrugerea marelui Templu, dar și propriile patimi, cu doar trei zile înainte de a fi judecat. Mâine, în Miercurea Mare se face pomenirea unei femei desfrânate, Maria Magdalena, care l-a uns cu mir pe Iisus Hristos, atunci când acesta a intrat în casa lui Simon leprosul. Se ştie că această femeie a spălat cu lacrimi picioarele Mântuitorului şi pentru fapta sa, Hristos i-a iertat toate păcatele femeii. Aşadar, când Iisus S-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ, iar, Domnul Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate. Tot miercuri este și ziua în care Iuda l-a vândut pe Iisus fariseilor, pentru 30 de arginți. Potrivit obiceiurilor şi tradițiilor populare, Miercurea Mare este ultima zi în care se mai pot face treburi pe câmp sau se mai spală și calcă, iar, din această zi, se spune că bărbații trebuie să stea pe lângă casă și să-și ajute nevestele. De asemenea, credincioşii care în Miercurea Mare ţin post negru, vor fi protejaţi de boli, de către Sfânta Miercure, pe tot parcursul anului. Totodată, se mai păstrează obiceiul din moşi-strămoşi ca cenuşa din sobe să fie aruncată în Miercurea Mare peste straturile din grădină. Bătrânii satelor spun că, în Miercurea Mare, cenuşa are puteri magice şi ajută plantele să aibă rod bogat. În continuare, să amintim că Joia Mare sau Joia Patimilor este închinată amintirii a patru evenimente deosebite din viața Mântuitorului: spălarea picioarelor ucenicilor, ca o pildă de smerenie, «Cina cea de Taină» la care Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii (Taina Împărtășaniei), Rugăciunea Arhierească (rugăciunea din Grădina Ghetsimani) și începutul patimilor prin vinderea Domnului Hristos. Iar, Troparul zilei glăsuieşte: «Când măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de arginţi bolnăvindu-se, s-a întunecat… Vezi, iubitorule de avuţii, cel ce pentru acestea spânzurare şi-a agonisit! Fugi de sufletul nesăţios care a îndrăznit unele ca acestea asupra Împăratului. Cel ce eşti peste toţi bun, Doamne, slavã Ţie!». Iar, după ce a săvârșit «Cina cea de Taină», Mântuitorul le dă ucenicilor o nouă poruncă: ,,Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții”, iar, întru pomenirea acestei zile, Sfânta Cruce este scoasă în naosul bisericii și se face citirea celor 12 Evanghelii, în timp ce credincioșii stau în genunchi cu lumânările aprinse. Ca obiceiuri și tradiții, în cele mai multe zone ale ţării, în Joia Mare se roșesc ouăle şi se ține post cu mâncare uscată, la biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca, iar creştinii care s-au spovedit, acum se împărtăşesc.
«Cel ce eşti peste toţi bun, Doamne, Slavã Ţie»!
Vinerea Mare, numită şi Vinerea Patimilor sau Vinerea Neagră este ziua care ne amintește de sfintele patimi ale Mântuitorului Iisus Hristos pentru iertarea păcatului strămoșesc și pentru mântuirea oamenilor. În această zi se pomenesc sfintele şi mântuitoarele înfricoşătoare Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi, oamenii păcătoşi, mai ales că se face pomenire şi de mărturisirea mântuitoare făcută de către tâlharul recunoscător care a fost răstignit împreună cu Domnul! Fiind ziua în care Iisus Hristos moare răstignit pe cruce, credincioșii țin post negru, mai ales pentru că pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Sfinte pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, mântuitoare pentru că Cel ce pătimește nu este un simplu om ca noi ceilalţi și înfricoșătoare, pentru că toată făptura s-a schimbat la răstignirea Lui Hristos şi «Soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat și mulți din morminte au înviat», dar, dincolo de toate acestea, putem spune că este cea mai tristă zi dintre cele ale pătimirii Domnului Iisus Hristos! De aceea, seara, rememorând întregul tablou al aşezării Mântuitorului în mormânt, în biserici se oficiază Denia Prohodului, cortegiul de credincioşi, în frunte cu preoţii, dă ocol bisericii de trei ori, după care, cu toții, trec pe sub Sfântul Aer (Epitaf), o pânză pe care se află imprimată icoana înmormântării. Totodată, conform datinii, credincioșii care se întorc de la Biserică, aduc acasă lumina Prohodului, a punerii Domnului Iisus în mormânt, și înconjoară casa ținând în mână lumânarea aprinsă. În starea întâi a Prohodului Domnului se cântă cu durere: «În mormânt, Viaţă, pus ai fost, Hristoase, şi s-au spăimântat oştirile îngereşti, smerirea Ta cea multă preamărind!». În această zi, deci, se ține post negru, în mâncare nu se pune oțet și nu trebuie să se mănânce urzici. Ca superstiții, se spune că dacă va ploua în Vinerea Mare, anul va fi unul mănos, iar, dacă te cufunzi în apă rece de trei ori în Vinerea Mare, vei fi sănătos tot anul! Femeile nu au voie să coase, să țese, nu coc pâine sau altele asemenea, fiindcă este mare pericol de boală și de spirite rele. În Sâmbăta Mare, ultima zi din Săptămâna Patimilor, prăznuim îngroparea Mântuitorului și coborârea sufletului Său în iad, pentru că în după-amiaza zilei, înainte de Marea Înviere, se cântă Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu vecernia. În această sfântă zi, deci, prăznuim îngroparea dumnezeiascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru păcătos, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică. Astfel, Iosif din Arimateea, coborând de pe Cruce Sfântul trup al Domnului, l-a îngropat în mormânt nou, punând o piatrã mare la intrarea lui, pentru că aşa cum ne spune Troparul: «Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând prea curat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus». În acest fel, Cuvântul Lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad! În felul acesta, sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Dumnezeului Tatăl. Deci, Trupul Domnului a suferit şi despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înţelesul unei putreziri a trupului.
În ziua Sâmbetei Mari, conform tradiției străvechi, femeile se spală pe cap, se piaptănă, se îmbracă în haine curate, se închină și se roagă la icoane, apoi se apucă de plămădit. Pot termina, însă, toate treburile casei. Ca o superstiție, în cuptor, vasele trebuie puse doar cu mâna dreaptă, iar numărul tăvilor în care se face cozonacul sau pasca trebuie să fie cu soţ, altfel, pot apărea necazuri în anul care urmează. Seara, în bisericile ortodoxe din toată ţara se aprind luminile, anunţând că se apropie Învierea. În miez de noapte, în biserici se oficiază slujba Sfintelor Paşti, pentru că sunt sfinţite: pasca, ouăle roşii şi celelalte bucate, iar, postul a luat sfârşit. Credincioşii iau Lumină din Lumină, spun: «Hristos a Înviat!» şi răspund: «Adevărat a Înviat!», deci, vorbim despre o bineţe cu care oamenii se salută apoi timp de 40 de zile, până la Înălţare.
Profesor dr. Vasile GOGONEA
