Reducere de posturi prin creşterea lor! – Metoda de restructurare a lui Mitescu a dat chix

381

mitescuFostul inspector adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Gorj, Ion Işfan, acuză conducerea actuală a instituţiei că atât de bine a restrâns posturile de directori din şcoli, încât numărul managerilor din unităţile de învăţământ în loc să scadă a crescut simţitor. Işfan consideră ilar că s-a întâmplat acest lucru, în condiţiile în care o parte din şcolile judeţului au fost comasate.

Potrivit proiectului conducerii portocalii a Inspectoratului Şcolar Gorj reţeaua de învăţământ din judeţul nostru trebuia să fie restrânsă. Din păcate, faptic, lucrurile stau altfel, o parte dintre şcoli au fost într-adevăr comasate, dar numărul posturilor de directori s-au majorat.

“Din rea voinţă, Mitescu, pentru că el conduce de fapt învăţământul la Gorj nu Paralescu, spunea că reţeaua unităţilor de învăţământ a fost restructurată din temelie. Dar cum face dânsul restructurarea, dacă înainte de 1 septembrie în Gorj erau 181 de directori şi directori adjuncţi, în momentul de faţă, din informaţiile pe care le deţin, numărul acestora a crescut şi a ajuns la 184. Nu ştiu cum a reuşit, reducând unităţile şcolare să mărească, în acelaşi timp, numărul de directori”, a declarat Işfan.

Prima zi de şcoală, tristă

Fostul inspector a criticat, de asemenea, felul în care s-a făcut luni deschiderea anului şcolar în Gorj, cu proteste şi acţiuni menite să atragă atenţia privind situaţia dascălilor din judeţ. “Prima zi de şcoală, după mulţi ani, a fost una tristă. A fost o zi în care s-a văzut lipsa personalităţilor din preajma şcolii. Este pentru prima dată de când lucrez în învăţământ, şi acesta este al 17-lea an, în care oamenii care pot, oamenii cu putere nu au mai fost alături de şcoală. Festivităţile au durat şi ele doar 30 de minute”, a menţionat Işfan.

A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here