Rectorul Gorun l-a bătut pe Chiriţescu la urne

380

ucb (2)

Adrian Gorun rămâne la cârma Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, fiind ales ieri rector cu 123 de voturi. Scrutinul a avut loc pe data de 13 februarie, zi care i-a adus ghinion doar unuia dintre candidaţi. S-au prezentat la urne 160 de votanţi din 168 de persoane cu drept de vot.

Rectorul Adrian Gorun este conştient că urmează o perioadă destul de dificilă, dar pentru că are alături o echipă de încredere este convins că va reuşi să ducă la bun sfârşit toate obiectivele propuse. Dorel Chiriţescu a anunţat însă că va contesta rezultatul alegerilor de la UCB menţionat că este încântat însă că i-a stricat majoritatea lui Adrian Gorun.

Victorie detaşată pentru profesorul universitar doctor Adrian Gorun. Acesta a câştigat alegerile ucb (1)pentru funcţia de rector, fiind votat de 123 de persoane, obţinând astfel 79,87% din voturile valabil exprimate. Contracandidatul său, Dorel Chiriţescu a obţinut doar 31 de voturi, adică un procent de 20,13%. Şase voturi au fost anulate. La scurt timp după aflarea rezultatului scrutinului, rectorul Adrian Gorun a declarat: „vă mulţumesc şi dumneavoastră şi colegilor dumneavoastră care au dat dovadă de profesionalism pe perioada campaniei şi nu numai în campanie, ci şi în legătură cu universitatea. Este un rezultat pentru care îi mulţumesc comunităţii academice din Târgu-Jiu şi care dovedeşte încă o dată maturitatea şi aprecierea activităţii prestate de mine în intervalul anterior”. Despre contracandidatul său, Gorun a menţionat: „sigur că ar merita să spun două trei lucruri şi ucbdespre contracandidat, dar mă abţin de la a face aprecieri pentru că judecăţile de valoare nu pot fi emise şi aruncate în eter pentru oricine. Lipsa de corectitudine şi de loialitate faţă de instituţie şi mai mult, limbajul trivial pe care l-a utilizat mă determină să fac abstracţie de el, când corect şi bine ar fi fost să dovedim că ştim să pierdem fără a ne boci şi fără a cere ajutoare peste ajutoare la diverse persoane”.

Gorun: „Votul are mai multe valenţe”

Interpretarea votului este, din punctul de vedere al rectorului Adrian Gorun o confirmare a nevoii de continuitate. „Votul are mai multe valenţe. Pe de o parte este o apreciere covârşitoare faţă de ceea ce s-a făcut în Universitatea „Constantin Brâncuşi” în cei şase ani pe care eu i-am lucrat împreună cu peste 85-90% din colegii din universitate. În al doilea rând este o recunoaştere a nevoii de continuitate şi, până la urmă, o legitimare a acestor proiecte, întrucât ne regăsim în ele. Dacă anul 2011 a fost declarat de mine ca anul cercetării ştiinţifice pentru Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, acum va trebui să întărim, efectiv, calitatea în toate domeniile pe care le presupune procesul de învăţare şi de cercetare şi în următorii ani trebuie neapărat să atingem misiunea pe care ne-am propus-o ca Senat, să devenim universitate pentru educaţie şi cercetare. De acum înainte nu mai este de glumă, iar comunitatea academică a taxat serios prin acest vot populismul şi încercările de denigrare a absolut tot ceea ce s-a realizat”, a explicat Adrian Gorun.

Noi ţinte pentru UCB

Rectorul este conştient de ce-l aşteaptă în următoarea perioadă, dar spune că va face tot ce trebuie pentru ca universitatea să ajungă acolo unde îi este locul: „va fi un interval foarte dificil pentru că, aşa cum aţi şi prezentat în cotidianul Gorjeanul, universitatea a făcut într-un singur an un progres uriaş pe linia cercetării ştiinţifice. Să faci un salt de peste 1.600 de poziţii într-un clasament internaţional nu este deloc de neluat în seamă. Noi am propus la începutul anului 2011 să facem un salt cam de o mie de poziţii şi iată că l-am depăşit. Până la sfârşitul anului mi-aş propune să mai săltăm cel puţin 900 de poziţii, pentru a fi acolo unde merităm să fim şi numai prin truda celor care reprezintă comunitatea nevăzută, aceea care ştie să muncească şi să aprecieze munca şi care a votat covârşitor pentru ca eu să menţin conducerea universităţii, ocupând funcţia de rector”.

Concurs pentru decani

Procesul electoral la nivelul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu poate fi declarat încheiat abia în primăvară, după ce vor trece de concurs şi decanii. „În cursul zilei de 14 februarie se întruneşte Senatul pentru validarea rectorului. Apoi, tot cu votul Senatului vor fi desemnaţi prorectorii şi, totodată, se întinde acest proces de reaşezare pe funcţii şi pentru decani şi pentru directorii structurilor departamentale. La decani este o noutate, poziţiile ocupându-se prin concurs, organizat de rector şi cu oameni reprezentativi în comisiile respective. Concursul pentru decani cred că va fi declanşat în ultima parte a lunii martie, poate chiar începutul lunii aprilie, pentru că, oricum, decanii în exerciţiu îşi duc mandatul până la momentul în care mandatul va fi preluat de succesorii lor. După cum aţi văzut propunerile mele pentru echipa managerială nu vor fi schimbări majore, desigur că intervin şi consiliile facultăţilor, dar având câte două propuneri, eu sunt convins că opţiunile vor fi pentru oamenii care au muncit”, a menţionat rectorul Adrian Gorun.

Gorun nu mai face concesii

Adrian Gorun spune că nu este numai rectorul celor care l-au votat, ci al întregii comunităţi academice din UCB. „Nu sunt doar rectorul celor care m-au votat, ci rectorul întregii comunităţi academice şi în condiţiile în care relaţia noastră se va baza pe sinceritate, corectitudine şi pe un spirit angajant vor avea susţinerea mea. În condiţiile în care nu vor merge cu modalităţi inacceptabile prin forma şi limbajul utilizat, vor fi şi replici sub forma unor atitudini din partea mea”, susţine Gorun. Totodată, acesta precizează: „că toate concesiile pe care le-am făcut contracandidatului meu pentru a-i fi acceptată candidatura, pentru că spun doar o sintagmă: „candidatul trebuie să fie o personalitate recunoscută în plan naţional, internaţional. Am făcut aceste concesii tocmai pentru că era în competiţie cu mine. De acum înainte concesiile vor înceta. În acelaşi timp, ştiam din capul locului că opţiunile oamenilor din comunitatea academică nu sunt neîntemeiate şi nu sunt în necunoştinţă de cauză”.

Noi alegeri pentru Senat

Adrian Gorun a fost ales, prin vot, preşedinte al Senatului UCB. Întrucât funcţiile de rector şi preşedinte al Senatului sunt incompatibile, se vor organiza alegeri pentru Senat, dat fiind faptul că Gorun a câştigat şi alegerile pentru rector. „Sunt şi preşedintele Senatului. Este cert că până la confirmarea de către Ministerul Educaţiei a rectorului, Senatul îşi continuă activitatea sub preşedinţia mea, după care există posibilitatea fie a delegării vicepreşedintelui pentru o perioadă de şase luni, după care vom trece la alegeri”, conchide Adrian Gorun.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here