Record la coborârea în rapel pe podul de lângă Peștera Polovragi!

1468

Un grup de 25 de tineri a reușit ieri să realizeze un record național după ce au coborât în rapel de pe podul aflat lângă peștera Polovragi, de la o înălțime de 25 de metri. E pentru prima dată când în țară atât de mulți oameni se sincronizează și coboară în același timp de la o astfel de înălțime.

Cei mai mulți dintre membrii grupului sunt din Botoșani și sunt zilele acestea în Gorj în vacanța de vară. Este vorba de tineri, în special elevi, inclusiv de 8-10 ani, care fac astfel de coborâri de câțiva ani, sub coordonarea lui Gabriel Dan Chiriac, cel care are la activ mai multe recorduri, dar și cel care a realizat traseele de Via Ferrata și Hamacele Suspendate de la Peștera Muierilor.
Ieri el a reușit să îi coordoneze atât de bine pe cei mici, dar și pe cei mari, încât turiștilor aflați pe margine, le-a stat inima în loc. „Eu nu pot nici să mă uit în jos de aici de pe pod, dar să mai mă și cobor în sfoara aia a lor. E o chestiune de curaj pe care o admir la ei pentru că este ceva special.
Avem o țară frumoasă, ei sunt viitorul nostru și e foarte bine dacă descoperă aceste meleaguri de la astfel de vârste. Și, în plus, e bine că pot să lase deoparte telefoanele, internetul și să vină aici în natură”, a spus unul dintre turiști. Cei care s-au oprit pe marginea drumului din călătoriile lor au scos telefoanele și i-au filmat sau fotografiat pe temerari pentru a avea ce să arate acasă. „Este ceva nemaiîntâlnit. Venisem să vedem peștera și zona din jur, dar când i-am văzut pe ei atârnând pe aici am zis că neapărat trebuie să oprim să vedem ce fac. Mare curaj din partea lor și a celor care reușesc să aibă grijă de atâția copii pentru că e o responsabilitate foarte mare”, a spus o turistă. GD Chiriac a verificat personal echipamentele purtate de copii pentru acest record, dorind astfel să se asigure că toată lumea este în siguranță. Și așa a fost. Copiilor le-a plăcut atât de mult încât au coborât în rapel de vreo trei ori, nu o dată. „Eu sunt din Iași și de săptămâna aceasta suntem cazați în zona Baia de Fier, dacă am reținut bine localitatea, iar ieri (n.r. – luni) am coborât prima dată în rapel. Nu visam că acum, în a doua zi, ajung să particip la realizarea unui record. Este ceva de neuitat și foarte, foarte fain”, a spus Alex Voicu, unul dintre membrii grupului. Alți adolescenți au mărturisit și ei că nu au avut niciun fel de emoții și la fel de curajoasă a fost și o fetiță de 8 ani, Maria, care a mărturisit că are deja 4 ani de astfel de experiențe. Face parte dintr-o familie mai numeroasă, ea fiind aici cu alți trei frați ai săi, dar și cu mama lor, care este coordonatoarea întregului grup. „Nu avem niciun fel de emoție. Avem încredere totală în GD pentru că este un profesionist, știe ce face și ne dă încredere tuturor. Eu organizeze tabere pentru că la Botoșani am un club privat de gimnastică și fac și balet, iar în general în tabere venim cu elevii noștri sportivi. Ceea ce facem aici, în rapel, atât de mulți, e ceva nou și pentru noi. Până acum porneam în rapel doar câte doi. Acum să fim 25 e ceva wow. E un record de care suntem foarte mândri. Recomand oricui nu are rău de înălțime să vină aici și să încerce astfel de experiențe unice”, a spus Simona Breșu.
În ceea ce-l privește pe „GD” – Gabriel Dan Chiriac, acesta este deja cu minte la alte recorduri pe care vrea să le realizeze, asta deși la sfârșitul săptămânii trecute a reușit cu aceiași copii să stea aproape 9 ore și jumătate sub apă, ceea ce reprezintă o altă performanță națională. „Am făcut tot posibilul ca printr-o pregătire cât mai temeinică să reușim un record național ca număr de sportivi alpiniști care să facă un rapel aerian. Aici este o zonă superbă și am încercat astfel să aducem un omagiu naturii, în general, dar și alpinismului și cățărării și să încercăm să aducem cât mai mulți tineri în natură, să-I scoatem dintre betoane, din fața calculatorului ca să descopere peisaje extrem de frumoase. Este o reușită unică ceea ce am făcut noi aici și sperăm să vină și alți alpiniști pentru a face un grup și mai mare ori aici la pod ori la un perete ca să îmbunătățim acest record. Unii dintre ei sunt și în Cartea Recordurilor Naționale la categoria scufundări. Și acolo lucrăm și ne pregătim pentru a ne doborî propriile recorduri, cu speranța că toți cei care vin alături de noi să ne ajute și chiar să ne depășească recordurile noastre”, a declarat Gabriel Dan Chiriac.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.