Record de beții de Paște: Petrecăreți căzuți în stradă și șoferi amețiți de aburii lui Bachus

254

Peste 160 de persoane au avut nevoie, în perioada sărbătorilor pascale, de ajutorul medicilor de la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj. Recordul a fost atins, în acest an, de gorjenii care au făcut exces de alcool, fiind înregistrate 22 de cazuri, în doar două zile. Pe 1 și 2 mai, șapte persoane au căzut în stradă, după au băut fără măsură. ”Ca număr de intervenții, în perioada sărbătorilor pascale, a fost obișnuit, dar spre deosebire de anii anteriori am avut destul de multe stări de ebrietate, respectiv 22, dintre care șapte persoane căzute în stradă, 15 luate de la domiciliu”, a precizat Marinică Niculescu, directorul SJA Gorj. Alți șase petrecăreți au făcut exces de mâncare, cei mai mulți dintre ei fiind transportați la Unitatea de Primiri Urgențe, din Târgu-Jiu, pentru îngrijiri medicale.

Șoferi în stare avansată de ebrietate, prinși pe șoselele din Gorj
În minivacanța de Paște, câțiva șoferi au ajuns la Poliție, tot după exces de alcool. ”Startul” a fost dat, pe 30 aprilie, de un bărbat de 36 de ani, care a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 66, în localitatea Bâlteni, sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,57 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fiindu-i întocmit dosar penal. În aceeași zi, un tânăr de 30 de ani, din comuna Turburea, a fost prins la volan, pe Drumul Comunal Şipotu, fără permis de conducere și în stare de ebrietate. În prima zi de Paște, un bărbat de 62 de ani, din comuna Runcu, a fost surprins în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Peştişani, având o concentraţie de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta riscă să ajungă după gratii. Recordul a fost atins însă, pe 1 mai, de un bărbat de 44 de ani, din comuna Stejari, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 6/B, pe raza comunei Hurezani, având o concentraţie de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și pe 2 mai, alți doi conducători auto, amețiți de aburii lui Bachus, au devenit pietoni și s-au ales cu dosar penal. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani sau cu amendă.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here