Reconstituirea crimei de la Meriş, în prezenţa familiilor criminalilor

583

Week-end-ul trecut a fost primul pe care suspecţii din cazul dublei crime produse săptămâna trecută în apropiere de Motru şi l-au petrecut în spatele gratiilor. Este primul din multe altele care vor urma, cei în cauză riscând să rămână în puşcărie pentru tot restul vieţii lor, la cât de grave sunt faptele de care sunt acuzaţi şi pe care le-au şi recunoscut la reconstituire.

Trei din cei patru suspecţi reţinuţi de anchetatori sunt majori şi, ca urmare, la instanţă au primit mandate de arestare preventivă pe 29 de zile. Cel de-al patrulea este un minor de 17 ani, încă elev la şcoală, pentru el mandatul de arestare preventivă fiind de 19 zile, vârsta şi faptul că a colaborat cu anchetatorii de la începutul investigaţiilor părând să conteze în emiterea mandatului. Alexandru Bogdan Drăgoi a fost şi cel care a vorbit cu Ion Ulăreanu, victima de 28 de ani din Filiaşi, atunci când acesta a venit la Motru pentru a-i vinde droguri lui şi prietenilor săi. Minorul i-a dat întâlnire la marginea oraşului, acolo unde era aşteptat de Claudiu Florin Mînea, Dragoş Ionescu şi Mihai Dorin Bălan.
La reconstituirea de vineri a faptelor făcute de poliţişti sub coordonarea celor doi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, tinerii au arătat cum au procedat atunci când au comis crima. Ulăreanu a venit la Motru cu o maşină sport, înmatriculată în Bulgaria, în dreapta fiind însoţit de Ileana Gabriela Dumitrana, tânăra de 19 ani din Turceni. Cei doi au căzut în plasa suspecţilor pentru că s-au dus cu maşina într-un loc izolat de la marginea oraşului şi aici au fost loviţi cu nişte chei metalice, fata fiind ştrangulată după care au fost puşi pe o pătură, dezbrăcaţi, iar hainele le-au fost aruncate într-o fântână. Maşina şi cele două cadavre au fost duse apoi pe o râpă de la lacurile din satul mehedinţean Meriş, la trei kilometri de Motru. Indivizii au vrut să arunce maşina în lac, dar, după ce i-au dat drumul la vale, au văzut că aceasta s-a împotmolit într-un mal de pământ. Aşa au luat decizia de a da foc maşinii şi cadavrelor, după care, a doua zi, a ieşit la iveală întreaga grozăvie.
Pe parcursul zilei de vineri, la reconstituire, cei patru au indicat modul în care au săvârşit faptele, ce implicaţie a avut fiecare, de la distanţă fiind urmăriţi de localnici, rude şi prieteni. Familia minorului de 17 ani urmărea cum se derulează reconstituirea dublei crime şi nimănui nu-i venea să creadă că băiatul care încă este elev a putut face aşa ceva. El şi amicii săi este anchetat acum de omor deosebit de grav, tâlhărie şi profanare de morminte, ultima acuzaţie având legătură cu incendierea cadavrelor, fiind denumirea exactă din textul de lege pentru astfel de fapte. Pentru aceste acuzaţii cei patru suspecţi riscă închisoare pe viaţă, de abia pe la 60 de ani putând spera să le fie acceptată vreo cerere de eliberare condiţionată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here