Recomandările medicilor cu privire la masa de sărbători

1033

În perioada sărbătorilor se înregistrează cel mai mare număr de cazuri de probleme și afecțiuni digestive din tot anul. Sistemul digestiv este obligat sa îndure compoziția și structura unor alimente destul de grele, precum cărnurile grase, dulciurile, prăjiturile, băuturile răcoritoare, alcoolul și alte alimente nu tocmai sănătoase.
Consumul acestor alimente grele în exces și combinația nefastă a unora dintre ele conduc la probleme precum arsurile gastrice, balonarea, constipația, diareea etc. După sărbători ne confruntăm cu un număr mare de cazuri de colici abdominale, colici biliare, pancreatite acute sau acutizarea unor afecțiuni precum ulcerul gastro-duodenal, gastritele și așa mai departe. Există însă câteva metode prin care se pot evita aceste probleme supărătoare.
Cauzele afecțiunilor digestive din perioada sărbătorilor:
a. Porții mari de mâncare
Există tendința excesului alimentar în perioada sărbătorilor. Din dorința de a se consuma și gusta din cât mai multe preparate, se introduc cantități foarte mari de alimente în stomac. Acestea pun presiune pe sfincterul esofagian, mușchiul care ajută la menținerea alimentelor digerate în stomac. Atunci când se exercită o presiune prea mare, mușchiul sfincterian nu mai face față și cedează, iar alimentele și acidul gastric revin în cavitatea bucală, cauzând așa numitul reflux gastro-esofagian.
b. Preparate grase și foarte dulci
Preparatele tradiționale de sărbători sunt în general bogate în grăsimi și zahăr. Excesul de astfel de produse conduce la formarea și depunerea straturilor adipoase în organism, crescând riscul de obezitate.
În cazul în care sunt consumate o perioadă lungă de timp, există riscul refluxului gastro-esofagian. Alimentele comune care predispun la apariția refluxului sunt ciocolata, cafeaua, alcoolul, produsele ce conțin mentă și alimentele acide.
c. Lipsa fibrelor
Fibrele sunt substanțe nutritive care lipsesc aproape integral din preparatele gătite de sărbători. Majoritatea gustărilor din această perioadă nu sunt formate din cereale integrale, fructe și legume proaspete. Prin urmare, există un risc crescut de constipație și complicații asociate privării îndelungate a organismului de fibre.
Trucuri pentru prevenirea problemelor digestive de sărbători
Se recomandă cumpătarea în alegerea și consumul alimentelor de pe masa de sărbători.
1. Metoda compromisului
Nimeni nu poate rezista preparatelor delicioase de pe masa de sărbători. Trebuie însă să se realizeze un compromis și să se vizeze doar câteva preparate care să se consume, nu să se deguste din toate preparatele. Nici alimentele selecționate nu trebuie consumate în exces. Se consumă cantități mici din fiecare, astfel încât stomacul să nu fie niciodată prea plin.
2. Metoda compensației
În cazul în care nu se poate face rabat de la niciun preparat tradițional de sărbători și se consumă din tot ce e pe masă, este important să se compenseze aceste mese grele din punct de vedere nutrițional cu unele mai ușoare.
De exemplu, dacă se mănâncă un prânz copios, cu alimente grase, dulciuri și prăjituri, atunci cina trebuie să fie foarte ușoară. Recomandat este să fie formată din legume verzi, bogate în fibre, și din produse din cereale integrale, pentru a ajuta la funcționarea cât mai normală a tranzitului intestinal.
Semințele de in ajută la îmbunătățirea funcției tranzitului intestinal, iar în cazul în care acestea nu sunt la îndemână, este indicat să se apeleze la suplimente alimentare cu fibre sau antiacide pentru a ajuta digestia și a preveni efectele nedorite.
3. Mâncatul rațional
Este important să se conștientizeze că începând de la Crăciun și până după Anul Nou, masa va fi tot timpul îmbelșugată, plină de bucate care mai de care mai delicioase, dar dăunătoare pentru o digestie normală. De aceea, se recomandă sa se consume rațional și treptat din acestea și să se deguste pe perioade mai lungi de timp.
4. Mestecarea lentă
Mestecarea lentă a alimentelor și servirea treptată, fără grabă, a unei mese poate face diferența în felul în care se digeră alimentele. Ajută la instalarea mai rapidă a unei stări de sațietate, la amânarea senzației de foame și la o mai bună activitate a digestiei și tranzitului intestinal.
5. Consumul de alcool
Consumul excesiv de alcool poate agrava afecțiuni existente și de aceea nu este bine să se exagereze. Poate ajuta mâncatul înainte de a consuma băuturi alcoolice, alternarea băuturilor alcoolice cu cele non-alcoolice, băutul apei alternat cu consumul de alcool etc.
6. Mișcarea
Sportul sau activitățile fizice frecvente, mai ales în perioada sărbătorilor, îmbunătățesc digestia și contribuie la prevenirea apariției obezității. În plus, combat riscul apariției arsurilor gastrice și a altor probleme digestive comune.
Perioada sărbătorilor de iarnă poate fi o provocare pentru alimentația noastră, însă dacă suntem informați și atenți cu privire la ceea ce mâncăm, putem petrece Crăciunul și Revelionul liniștiți alături de cei dragi!
Material informativ realizat de dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină de familie, Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here