Recital de pian pentru Brâncuşi

303

Şirul evenimentelor organizate pentru marcarea celor 139 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, a continuat marţi seară, la Liceul de Arte “Constantin Brăiloiu” din Târgu-Jiu. Profesorul Florin Berculescu a susţinut un impresionant recital de pian în prezenţa oamenilor de cultură ai judeţului, a cadrelor didactice şi a elevilor.

Săptămâna aceasta este una dedicată lui Constantin Brâncuşi, iar activităţile culturale organizate aduc în faţa comunităţii ideea că, Brâncuşi a rămas un sculptor consacrat, dar arta lui s-a reflectat şi în literatură, muzică sau pictură. Potrivit Dariei Haidău, director al Liceului de Arte din Târgu-Jiu, cu ocazia recitalului, au fost expuse în aceeaşi sală opere ale elevilor secţiei de pictură a unităţii de învăţământ. Picturile au ilustrat impresiile proprii ale elevilor despre Constantin Brâncuşi şi operele acestuia.
Recitalul oferit de pianistul Florin Berculescu în memoria lui Constantin Brâncuşi a adus în atenţia iubitorilor de artă faptul că, România şi românii nu trebuie să-şi piardă identitatea, indiferent de gradul de ancorare în spaţiul european. “Şi mie îmi este drag Brâncuşi, iar el înainte de toate a însemnat România, o ţară care nu trebuie să fie pulverizată în spaţiul european, iar noi nu trebuie să ne pierdem identitatea. Pentru mine, asta înseamnă Brâncuşi: să nu ne pierdem identitatea noastră naţională. (…) Constantin Brâncuşi mi se pare extraordinar, ca şi Eminescu şi ca şi alte repere din cultura românească, privind noţiunea de verticalitate”, a declarat pianistul Florin Berculescu.
recital1Programul acţiunilor închinate sărbătoririi lui Brâncuşi a continuat şi ieri, când la Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” a fost lansat volumul “Lythiada” al profesorului Zenovie Cârlugea. Astăzi, la orele prânzului, elevii Liceului Tehnologic Peştişani vor prezenta viaţa şi opera în imagini a sculptorului Constantin Brâncuşi, urmând ca de la orele 17.00, la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj să fie susţinută o lectură publică din creaţiile membrilor Cenaclului Columna, iar sâmbătă, 21 februarie, de la orele 09.00, la Sala Maură din Palatul Administrativ, va avea loc prima parte a sesiunii de comunicări ştiinţifice “Brâncuşi în literatură”, urmând ca partea finală a acestor comunicări ştiinţifice să fie susţinută în ultima zi dedicată celor 139 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, duminică, 22 februarie. Tot în cursul serii de sâmbătă, la Cinema “Sergiu Nicolaescu” vor fi susţinute două recitaluri: violoncel – compozitorul Mircea Suchici, recital Brâncuşi – actriţa Genoveva Preda, ziua încheindu-se cu difuzarea filmului “Brâncuşi… din eternitate”, în prezenţa regizorului Adrian Popovici.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here