Recidivist condamnat pentru tâlhărie

259

Un deținut, implicat și în scandalul mituirii unui agent al Penitenciarului Târgu-Jiu, a fost condamnat acum de instanțele de judecată într-un nou dosar penal deschis pe numele său. Gheorghe Robert Chiriac a fost acuzat acum de tâlhărie, iar pedeapsa primită a ținut cont de celelalte infracțiuni pe care acesta le-a comis în trecut și pentru care a primit diverse condamnări de la instanțele de judecată. În final, magistrații le-au contopit pe toate și au stabilit noua perioadă pe care individul o are de petrecut în spatele gratiilor. „Cumulează pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare, aplicată prin s.p.nr.88/2016 a Tribunalului Gorj, cu restul neexecutat din pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, de 2 ani și 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.(…) Interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, de la data executării pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate”, se arată în decizia instanței. Magistrații au mai stabilit ca inculpatul să îi plătească femeii pe care a tâlhărit-o despăgubiri de 600 de euro, el trebuind să suporte și cheltuieli judiciare către statul român în cuantum de 2400 de lei. Chiriac și un alt deținut din Penitenciarul Târgu Jiu au fost anchetați și condamnați definitiv la sfârșitul anului trecut pentru că, anterior, îl mituiseră pe agentul Petre Rujan. Ei îi ofereau acestuia diverse bunuri, telefoane, băuturi și parfumuri pentru a le permite, printre altele, să aibă propriile lor telefoane în camerele de arest.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here