Recidivist condamnat pentru tâlhărie calificată!

1651

Vești rele dinspre judecători pentru un gorjean care a trecut prin spatele gratiilor încă din adolescență, iar dosarele deschise pe numele său și finalizate inclusiv cu condamnări penale par să nu fi fost un argument solid, care să îl facă să își schimbe comportamentul. Acum Judecătoria Târgu-Jiu a decis că există suficiente probe într-un dosar pentru condamnarea inculpatului la câțiva ani buni de închisoare. Asta în condițiile în care individul mai este judecat într-un alt dosar pentru fapte similare. „Condamnă inculpatul Moța Marius Narcis, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în formă continuată.)…)Condamnă inculpatul Moța Marius Narcis la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, în formă continuată(…)Condamnă inculpatul Moța Marius Narcis la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea prostituției infantile. (…)Contopește pedepsele principale aplicate în cauză cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 354/17.03.2021 pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu, definitivă prin neapelare la data de 31.03.2021, în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa de 8 ani și 4 luni închisoare, ce se va executa”, a decis ieri Judecătoria Târgu-Jiu. Prin decizia respectivă magistrații au stabilit ca inculpatul să își despăgubească victimele cu 1650 de lei și, respectiv, cu 2000 de lei, Moța având de plătit către stat suma de 4000 de lei drept cheltuieli judiciare. Verdictul instanței nu este definitiv deocamdată.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here