Recidivist condamnat cu executare!

1895

Magistrații din Motru l-au trimis în spatele gratiilor pe un individ care are mai multe condamnări la activ și care acum era acuzat de procurori de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe. Victimele sale sunt două persoane, iar pedeapsa dispusă pentru fiecare în parte i-a adus lui Mihai Aurel Kis câte o amendă penală de 1800 de lei. El a recunoscut acuzațiile la instanță și a beneficiat de clemența legislației, dar o amendă penală de 1800 de lei a primit și pentru comiterea infracțiunii de tulburarea liniștii și ordinii publice. Sentința ține însă cont de alte condamnări pe care inculpatul le-a primit de-a lungul anilor în dosare care au vizat conducerea unui autoturism fără permis, furt calificat și distrugere. „Contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză cu cele aplicate prin sentinţa penală nr. 29 din data de 11.06.2020 a Judecătoriei Motru pronunţată în dosarul nr. 4071/263/2018 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1205 din 20.10.2020 a Curţii de Apel Craiova, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care se adaugă 8 luni închisoare şi pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 de lei, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu amenda stabilite. Inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 3600 de lei amendă penală, corespunzătoare unui număr de 360 zile amendă, cuantificată câte 10 lei/zi. În temeiul art. 404 alin. 4 lit.a C.p.p.cu aplicarea art.72 C.pen., din pedeapsa aplicată se deduce perioada cât inculpatul s-a aflat în stare de reţinere, respectiv de la 19.03.2019, ora 08,45 până la data de 20.03.2019, ora 08,45, perioada în care a fost în stare de arest la domiciliu, respectiv de la data de 17.05.2019 până la data de 31.05.2019, perioada de 63 de zile în care a fost reținut pe teritoriul Regatului Norvegia în vederea extrădării, respectiv de la data de 17.10.2019 la 17.12.2019 și perioada arestării preventive în baza mandatului de arestare preventivă nr. 1/J/19.09.2019 emis în baza încheierii nr. 244/17.09.2019, respectiv de la data de 18.12.2019 şi până la zi”, se arată în decizia Judecătoriei Motru. Verdictul nu este definitiv. Kis a fost implicat în primăvara lui 2019 într-un scandal în curtea Poliției Mătăsari, el fiind lovit atunci cu bestialitate de un bărbat care l-a acuzat că ar fi întreținut relații intime cu soția lui. Actualul inculpat a ajuns atunci la spital cu fața tumefiată și fără o bucată din ureche, medicii reușind să îi salveze viața. Ulterior, dosarele deschise de anchetatori după acest scandal s-au încheiat prin împăcarea părților.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here