Scriu din postura unui novice în cele ale scriiturii de acest gen. Mai mult, vorbesc din perspectiva unui analist, departe de a concura cu marii critici și prozatori români. Cu alte cuvinte, mă puteți cataloga ca fiind cel mult un jurnalist de valoare medie în cele ale literaturii române și universale. Ceea ce mă împuternicește a face unele aprecieri sau critici la adresa autorului, este înainte de toate ucenicia de mai bine de zece ani într-un domeniu pe care nu l-am studiat la nivel academic, dar de care mă apropii pe zi ce trece datorită domniei sale. Paradoxul transmodernismului constă în capacitatea de a îmbrățișa idei și concepții care contravin normelor de conduită “post-modernistă” de sorginte manolesciană. O analiză succintă a acestei liste de autori “transmoderniști” o face celebrul poet gorjean, Lazăr Popescu astfel:Scriu din postura unui novice în cele ale scriiturii de acest gen. Mai mult, vorbesc din perspectiva unui analist, departe de a concura cu marii critici și prozatori români. Cu alte cuvinte, mă puteți cataloga ca fiind cel mult un jurnalist de valoare medie în cele ale literaturii române și universale. Ceea ce mă împuternicește a face unele aprecieri sau critici la adresa autorului, este înainte de toate ucenicia de mai bine de zece ani într-un domeniu pe care nu l-am studiat la nivel academic, dar de care mă apropii pe zi ce trece datorită domniei sale. Paradoxul transmodernismului constă în capacitatea de a îmbrățișa idei și concepții care contravin normelor de conduită “post-modernistă” de sorginte manolesciană. O analiză succintă a acestei liste de autori “transmoderniști” o face celebrul poet gorjean, Lazăr Popescu astfel:“Post, trans şi meta, iată un dans prefixial ameţitor… La care pare-se că aderă şi Ion Popescu Brădiceni chiar şi în ultima lui carte, (transmodernitar, cum altfel?) intitulată O introducere în teoria şi practica (re)lecturii, având şi un subtitlu “săltăreţ” numit Lista lui I.P.B. Asta ca replică la lista lui N.M., adică a lui Nicolae Manolescu… Replică sau parafrază sau de-amândouă… Oricum, aici transmodernismul ipebist intră în dialog cu postmodernismul manolescian. Sigur, raportat la spaţiul nostru carpato-danubiano-pontic… Altfel despre postmodernism şi transmodernism, ba chiar şi despre metamodernism, tot în însoritul Occident s-a vorbit mai întâi. Însă în ceea ce priveşte transmodernismul şi metamodernismul, au existat acolo şi voci româneşti… Dar şi aici… Cartea lui Ion Popescu Brădiceni, scrisă de pe poziţii transmoderniste, intră cumva în dialog, prin lista propusă cu poziţia postmodernistă a lui Nicolae Manolescu, dialogul cu ceea ce deja reprezintă… tradiţia, adică postmodernismul românesc, după mine discutabil şi controversat, din motive pe care nu am timp să le dezvolt aici, căci am mai scris despre asta. Iar dialogul duce spre… metamodernism care, în optica mea, e o raportare relaxată la tradiţie.Dezinvolt, I.P.B. scrie şi despre Aurel Pantea, şi despre Gheorghe Grigurcu, şi despre Livius Ciocârlie, Ion Pop sau Mircea Cărtărescu. El care a predat, ca profesor, şi teorie literară la Universitatea de stat din Târgu-Jiu, care poartă numele lui Brâncuşi, se dovedeşte a fi şi un eseist plin de râvnă, oferindu-ne o lectură palpitantă şi reconfortantă în acest frumos început de toamnă…”Orice cititor poate înțelege dimensiunile literaturii transmoderniste citind manifestul metateoretic sub formă de epistolă trimis domnului Theodor Codreanu, critic, istoric literar, prozator, filosof al culturii și civilizației. Iată un joc de cuvinte, pe cât de sobru, pe atât de imuabil: “Transcendența (determinarea) modernistă și imanența (nedeterminarea) postmodernistă sunt inseparabile, izomorfe, în zona de rezistență absolută care este deopotrivă transcendență deopotrivă și imanență transcendentă, prin acordul sacrului ca terț inclus, care pune de acord transcendența imanentă cu imanența transcendentă. Această întâlnire este condiția esențială a libertății și responsabilității noastre.” Este a doua lege, zice autorul. Din cele 25 de “legi” ale transmodernismului voi scoate în evidență doar cele ce personal m-au “mișcat” în mod special: • “Literatura trebuie să-și găsească statutul profund și autentic democratic;…• Lectura modernistă și anarhia postmodernistă sunt înlocuite în transmodernism de ierarhia de genuri și specii, care se apropie între ele grație unui principiu comun, unei ordini perceptibile în artă, unei unități;…• Omul cultural, dezamăgit de contracultura care-l manipulează, ci nu-l îmbogățește spiritual, se reapropie de cultura adevărată, devenind transcultural;…• Prin raportare la modernism, transmodernismul reinstituie în modernitate, eternul;…• Estetica frumosului și estetica urâtului, reunite, dau o transestetică a frumosului urât sau a urâtului frumos;• Noul personaj e androginic. Lui îi corespunde ambigenul, adică genul neutru.Acestea sunt doar câteva din caracteristicile inedite consemnate de “titanul literaturii gorjene” post-moderne și trans-moderne din țara noastră. Restul analizei îl voi lăsa în seama specialiștilor și criticilor consacrați. Personal, am consemnat doar “legile” istoriei și moralei în care mă consider acreditat să le scot în evidență.“Lista lui I.P.B.” cuprinde următoarele capitole:1. Scrisoarea VIII – Cele 25 de legi ale transmodernismului,2. Scriitura care așteaptă,3. Povestea și poetxistența la apogeu,4. Opera poetică a lui Aurel Pantea sub semnul negării negației din “casa cu retori”,5. Scriitorul Constantin Brâncuși, 6. Etarna reîncepere a muncilor poetice,7. Printre poeții români contemporani cu Gheorghe Grigurcu,8. Arta comunicării,9. Omul aproximativ: o capodoperă,10. Modele ale sistemelor de comunicare, 11. Geometria sufletului,12. Cogitoul transmodern și critica de direcție,13. Pitagora, pitagoreicii, neopitagoreismul ,14. O introducere în tematica și poetica eroticii argheziene,15. Locu(i)tor fără scăpare într-un poem fiscal,16. Litere și albine,17. În sfârșit a luat și Mircea Cărtărescu Premiul Nobel pentru Literatură (pentru traducerea în limba română a lui BOB DYLAN).Autorul nu poate fi acuzat de subiectivism, ținând cont de lista de autori amintiți la capitolul “Poeții români contemporani cu Gheorghe Grigurcu”, precum: Ana Blandiana, Mircea Bârsilă, Aurel Pantea, Ion Pop, Ion Horea, Leo Butnaru, Ilie Constantin, Constanța Buzea, Gabriel Chifu, Ovidiu Genaru, Ștefan Melancu, Viorica Răduță, Victor Știr, Nicolae Tzone, Ion Zubașcu, Ion Moldovan, Liviu Ioan Stoiciu, Attila F. Balasz, Șerban Foarță, Vasile Tărățeanu, Adrian Alui Gheorghe, Paul Aretzu, Nicolae Coande, Ioana Dinulescu. Acești creatori lirici au beneficiat de atenta observație a lui Grigore Grigurcu, poetul în care consideră că “energiile primordialității, regenerează destinul din ce în ce mai ingrat pe calea infuzării ei cu o vitalitate temperamentală”, consemnează I.P.B. Fără îndoială că toți acești scriitori și poeți dețin o artă a comunicării “reîntemeietoare de umanism, transformatoare prin limbă și prin limbaj.” Ea oferă, înainte de orice creație epică, un spirit critic, “un accent pedagogic, iar intelectului profunzimea… poetică”.
Prof. Ionel Cioabă, student U.„C.B.” Târgu-Jiu
