Recentul număr al revistei NOVĂCEANUL/100 de ani de la moartea lui Dumitru Brezulescu (1878-1916)

276

Dragostea faţă de oamenii locului, prezenţi sau mai ales aceia care-au marcat devenirea oraşului Novaci, impresionează cititorii revistei NOVĂCEANUL. Cu fiecare prilej.

De această dată, numărul pe luna iulie este dedicat aproape în întregime, personalităţii lui Dumitru Brezulescu, care a trăit puţin şi a realizat mult pentru localitatea Novaci.
Constantin Dârvăreanu îi dedică un editorial de trei sferturi de pagină în deschiderea revistei, plus pagina a treia în întregime. Pentru cei care nu ştiu, Dumitru Brezulescu este considerat pe bună dreptate iniţiatorul celui mai important proiect de dezvoltare durabilă a unei localităţi gorjeneşti. Ba chiar făuritorul Novaciului modern.
Cristian Grecoiu reia fără comentarii un articol memorialistic „Boala şi înmormântarea lui Dumitru Brezulescu”, scris de Al. Grigorescu – consilier administrativ la Banca „Gilortul”, publicat în periodicul „Unirea neamului”, an III, nr. 145, din 24 iulie 1916.
Parlamentar, fondator de bancă şi reformator în modernizarea urbei Novaci, avem să aflăm şi alte valenţe: „Dumitru Brezulescu – gazetarul”, de Prof. Ion Zorilescu, „Dumitru Brezulescu – folcloristul”, de Prof. Ion Novăcescu.
Mai sunt şi alte studii: „Un document istoric despre Vama Novaci”, de Prof.univ.dr. N. Vinţanu, „Profesorul novăcean Petre Anghel din Bistriţa”, de C. Dârvăreanu şi altele. Ne oprim cu consemnările şi felicitările scrise la adresa realizatorilor revistei minunate NOVĂCEANUL.
ION PREDOŞANU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here