Realizarea Sistemului Integrat de Salvare Montană, în grafic

416

Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj împreună cu instituţia Consiliului Judeţean Gorj derulează un important proiect cu finanţare europeană, denumit „Sistemul Integrat de Salvare Montană al Judeţului Gorj”. Termenul de finalizare este luna august a anului viitor, la ora actuală lucrările fiind în grafic.

Realizarea Sistemului Integrat de Salvare Montană al judeţului Gorj presupune o serie de etape. „O primă etapă este amenajarea a 9 posturi permanente Salvamont prin construcţia a 6 clădiri şi reabilitarea a 3 clădiri existente ce vor totaliza o suprafaţă utilă de 1.049 mp. Acestea vor funcţiona atât ca baze de salvare montană cât şi ca puncte de informare turistică”, a menţionat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj. Două dintre cele nouă clădiri sunt realizate în proporţie de 90%, clădirile de la Padeş şi Schela, restul fiind într-un stadiu destul de avansat, respectiv de 80%. Un alt obiectiv important al acestui proiect este, potrivit lui Cornoiu, dotarea posturilor înfiinţate cu mijloace şi echipamente specifice asigurării condiţiilor optime de salvare montană. Trebuie făcută menţiunea că fiecare post va fi dotat cu staţie meteo proprie şi echipamente radio performante legate între ele iar la nivelul zonei montane gorjene se vor amplasa 5 repartitoare radio posturile fiind capabile să furnizeze prognoze meteo ori comunicaţii radio în sistem integrat. Fiecare post Salvamont va fi dotat cu câte o mini staţie de epurare a apelor menajere. De asemenea, odată cu implementarea acestui proiect se vor crea şi noi locuri de muncă, fiind vorba despre nouă posturi de administrator, angajările urmând a se face după recepţia lucrărilor. Trebuie menţionat faptul că obiectivul principal este valorificarea resurselor naturale în scop turistic prin asigurarea condiţiilor specifice de siguranţă a turiştilor în arealul montan gorjean.
Minodora Sucea
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here