Reacții după partida cu Dinamo

425

Pandurii rămâne fără victorie în 2017, după eșecul din această seară de la Severin cu Dinamo, scor 0-2. „Fiecare echipă care este în play-off poate câștiga campionatul. Acesta este clasamentul real, cele din play-out merită să fie în play-out, iar cele din play-off merită să fie acolo” a declarat Flavius Stoican, antrenor Pandurii.

„Suntem foarte fericiți! Eu trebuie să-mi fac treaba la Dinamo chiar dacă am fost la Pandurii. Îmi pare rău de situația în care se află Pandurii, dar sper ca domnul Condescu să o ajute. Mi-a fost frică de acest meci pentru că ei nu mai aveau ce să piardă. Cred că au făcut un meci foarte bun, dar noi am demonstrat că suntem Dinamo și merităm să fim sus”, a spus Dan Nistor, marcatorul unui gol în această seară și fost pandur.

„Arătăm ca o echipă care merită să fie în primele 6 echipe din România. Toate celelate 5 echipe sunt echipe puternice. Suntem fericiți, băieții vor avea acum două zile de pauză, de marți revenim la antrenamente. Sunt favorite Astra, Steaua și Viitorul. CFR e o echipă foarte bună, iar Craiova este o echipă foarte periculoasă. Toate echipele au șanse la titlu”, a spus Contra la finalul meciului, la TV Dolce Sport.

A.C.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here