Reacția senatorului Dian Popescu, după sentință

375

Completul de 5 judecători, de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, a stabilit, astăzi, sentința definitivă în dosarul supranumit ”Lotul Peștișani”. Magistrații au menținut hotărârea stabilită de prima instanță în cazul senatorului Dian Popescu, al fratelui său, al primarului Florin Pavel și al celorlalți trei inculpați. Dian Popescu a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, suspiciunea fiind că firma sa ar fi încasat ilegal 154.000 de lei de la Primăria Peştişani, pentru lucrări care nu ar fi fost executate. ”Este o interpretare pe care are dreptul să o facă Înalta Curte și nu numai Înalta Curte, orice judecător și respect interpretarea. Așteptăm să vedem și la Curtea Constituțională, dacă această lege este constituțională și respectă anumite norme, pentru că toată lumea așa poate intra la complicitate la abuz în serviciu. Dacă vă uitați pe teren o să vedeți acele lucrări. Sunt realizate. Expertiza spune clar că totul corespunde. E decizia Înaltei Curți și nu îmi permit să o comentez. Pe plan politic, nu cred că mă afectează, pentru că deja se vorbește permanent de acest Cod Penal și de Procedură Penală, că este o eroare a Justiției din România. Oamenii au judecat după legile care sunt”, a declarat Dian Popescu, pentru Gorjeanul. Florin Pavel a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi 30.000 de lei amendă penală pentru neglijenţă în serviciu.

Detalii în ediția de mâine!

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here