Reacția adolescentului arestat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

1114

Minorul de 17 ani, din Târgu-Jiu, arestat preventiv, vineri, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a contestat decizia Judecătoriei Târgu-Jiu. Verdictul va fi anunțat în această săptămână, de magistrații Tribunalului Gorj. Până la stabilirea unui termen, adolescentul rămâne în arestul IPJ.,,Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimul armelor și munițiilor, pe o perioadă de 30 zile”, este decizia contestată.
În aceeași cauză este cercetat și un bărbat de 32 de ani, care a fost pus sub control judiciar, în urma audierilor. Cei doi au ajuns în atenția anchetatorilor, joi, după ce polițiștii au oprit în trafic, pe Drumul European 79, două autoturisme care se deplasau dinspre Iezureni spre Târgu-Jiu și aparţineau familiei bărbatului de 32 de ani. Acesta locuia fără forme legale în Târgu-Jiu.În urma controalelor efectuate în interiorul mașinilor au fost descoperite o puşcă, o grenadă, două truse de curăţat armament, trei pistoale, cu încărcătoarele aferente în care se aflau și sute de cartușe.,,Polițiștii de combatere a criminalității organizate Gorj au indisponibilizat o grenadă, arme letale și muniție, descoperite în două autoturisme aflate în trafic. La data de 6 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Gorj şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, au oprit în trafic, pe Drumul European 79, două autoturisme. Acestea se deplasau dinspre Iezureni spre Târgu-Jiu și aparţineau familiei unui bărbat de 32 de ani, care locuia fără forme legale în Târgu-Jiu.
În urma controlului efectuat în interiorul autoturismelor au fost descoperite o puşcă, o grenadă, două truse de curăţat armament, trei pistoale, cu încărcătoarele aferente în care se aflau, câte șase cartuşe şi 631 de cartuşe ambalate în diferite cutii din carton și plastic. În cauză a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul de 32 de ani și un tânăr de 17 ani, din Târgu-Jiu, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind ulterior dispusă măsura controlului judiciar faţă de bărbatul de 32 de ani”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.