Reabilitarea termică a blocurilor din Târgu-Jiu continuă

377

Reabilitarea termică a locuinţelor târgujienilor va continua, după cum confirmă reprezentanţii autorităţilor locale. Deja au fost demarate lucrările la un nou pachet alcătuit din 9 blocuri situate în centrul municipiului, între CEC şi Calea Eroilor. În paralel, se pregătesc proiectele de reabilitare a altor 100 de blocuri, lucrări ce vor fi realizate prin Programul Operaţional Regional.

La nivelul municipiului Târgu-Jiu există 520 de blocuri. Cele construite în perioada 1950-1990 pot fi reabilitate termic în cadrul programului guvernamental care asigură 50% din finanţarea lucrărilor. Până în prezent, aproximativ 50 de blocuri au fost reabilitate termic, la unele dintre acestea lucrările fiind pe final; la nouă blocuri lucrările sunt încă la început. „În zona centrală, şapte blocuri au fost finalizate, acum se finalizează cel de-al optulea. În această perioadă au fost demarate lucrările şi la blocurile de pe Victoria Centru, situate între CEC şi Calea Eroilor; este vorba despre nouă blocuri. Proiectul este în cadrul programului guvernamental constituit conform OUG 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu finanţare 50% bugetul de stat, 30% bugetul local şi 20% asociaţiile de proprietari”, a explicat Raul Chiriac, şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.

Un nou program pentru reabilitarea termică a blocurilor
Pe lângă lucrările de reabilitare care sunt finanţate prin programul guvernamental, alte locuinţe vor beneficia de lucrări printr-un program cu finanţare europeană. Autorităţile locale au pregătit proiectele de reabilitare a 100 de blocuri prin acest program. „În paralel, pe baza solicitărilor asociaţiilor de proprietari au fost elaborate proiecte pentru mai multe blocuri, respectiv în jur de 100 de blocuri noi la care avem elaborate proiectele şi datorită faptului că prin Programul Operaţional regional, finanţat din fonduri europene, s-a deschis o nouă axă pentru programul de reabilitare termică a locuinţelor, din noiembrie se vor putea depune proiecte; acolo finanţarea este 60% din fonduri europene şi 40% primăriile împreună cu asociaţiile de proprietari”, a menţionat şeful Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Pentru târgujienii care locuiesc în blocurile ce urmează a fi reabilitate termic, avantajele se vor vedea abia după finalizarea lucrărilor, când, pe lângă aspectul modern şi plăcut al imobilelor, beneficiul principal va fi confortul termic resimţit în locuinţe.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here