Razii ale polițiștilor la Târgu Jiu și Țicleni

115

În zilele de 27 și 28 septembrie a.c., polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, cu sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Gorj au desfășurat două acțiuni de amploare tip ”razie”, una pe raza municipiului Târgu Jiu și una pe raza orașului Țicleni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care lezează viața și integritatea fizică a persoanei, avutului public și privat, ordinea și siguranța publică, precum și a actelor de indisciplină manifestată de conducătorii auto și alte categorii de participanți la trafic.

În acest sens, în cele două zile au fost legitimate peste 800 de persoane, verificate aproape 500 de autovehicule și 44 societăți economice, fiind efectuate 288 de testări cu aparatul etilotest, de către polițiștii rutieri. Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 50.000 de lei, din care 80 în baza OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 6 în domeniul ordinii și siguranței publice, la Legea 61/1991R. De asemenea, au fost reținute 6 permise de conducere, din care 2 pentru consumul de alcool la volan, 1 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 3 pentru alte abateri și au fost retrase 6 certificate de înmatriculare. Tot în această perioadă au fost constatate în flagrant delict 4 infracțiuni.

Acțiunile de acest gen vor fi continuate, în scopul prevenirii și combaterii oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea faptelor asociate traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here