Razie în pieţele din municipiu

112

Poliţiştii târgujieni au desfăşurat acţiuni de combatere a comerţului ilicit, de menţinere a unui climat de siguranţă şi de prevenire a comiterii de fapte antisociale în pieţele de municipiu. Lor li s-au alăturat şi poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, care au acţionat pentru verificarea documentelor de provenienţă şi transport a produselor, precum şi pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă legislaţia rutieră.

În baza planului de razie întocmit la nivelul subunităţii, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au acţionat pe raza municipiului, în Piaţa Centrală, Piaţa 9 Mai şi Piaţa Litovoi, în vederea combaterii comerţului ilicit cu produse accizabile ori de altă natură, menţinerea unui climat de siguranţă civică şi prevenirea comiterii de fapte antisociale. Totodată, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au acţionat pe tronsoanele stabilite, urmărind legalitatea documentelor de provenienţă şi transport a produselor, corespondenţa dintre cantităţile evidenţiate şi cele transportate, identificarea celor care conduc autovehicule neînmatriculate sau cu număr fals de înmatriculare, fără permis de conducere ori sub influenţa băuturilor alcoolice, dar şi pentru fluidizarea traficului rutier. Pe parcursul acestor acţiuni, au fost verificate zeci de societăţi comerciale şi autoturisme şi au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale. “Au fost verificate 35 de societăţi comerciale, 38 de autoturisme şi 9 producători agricoli. În urma acestor controale, au fost aplicate 29 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15 la Legea 12/1990 rep., 4 la Legea 61/1991 rep. şi 10 la O.U.G. 195/2002; valoarea totală a amenzilor aplicate se ridică la suma de 16.410 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 1.682 lei”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Tot pe parcursul acestor acţiuni, a fost depistat autorul unui furt comis la sfârşitul lunii aprilie; de asemenea, poliţiştii au dat şi de urma unei minore în vârstă de 16 ani, din Târgu-Jiu, a cărei dispariţie fusese semnalată de puţin timp.
R.L.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here