Polițiștii au desfășurat o acțiune de amploare în trafic, pe drumurile României. Peste 500 de şoferi au rămas fără permis de conducere, în câteva ore, joi, pentru depăşirea vitezei legale. În Gorj au fost reținute 31 de permise de conducere și au fost aplicate peste 160 de sancțiuni, în valoare de 121.000 de lei.
„La data de 4 iunie, poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere rutiere din județ, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Cu această ocazie au fost aplicate în total 161 de sancţiuni contravenţionale pentru abateri la regimul rutier, din care 110 de sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Totodată au fost reținute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 31 de permise de conducere, din care 25 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Recomandăm tuturor conducătorilor auto să fie prudenţi şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. De asemenea, recomandăm pietonilor să circule pe trotuare, iar traversarea străzii să fie făcută prin locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce s-au asigurat că intenţia de a traversa a fost observată de către conducătorii auto”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
La nivel național, peste 6.000 de șoferi care nu au respectat viteza legală, au fost sancționați, joi, de polițiștii care au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere.
„Astfel au fost aplicate 9.044 de sancțiuni contravenționale, dintre care 6.024 pentru depășirea vitezei maxime legale admise, 2.890 pentru alte sancțiuni la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice și 130 de sancțiuni pentru alte acte normative. Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 778 de permise de conducere, dintre care 507 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise și 271 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce. Totodată au fost constatate 48 de infracțiuni la siguranța circulației pe drumurile publice”, se precizează într-un comunicat al Poliției Române.
În primele cinci luni ale anului 2020, nerespectarea regimului legal de viteză a generat 18% dintre accidentele rutiere grave.