Război, între deputaţii Morega şi Militaru

341

moregaConflictul verbal între deputatul independent Dan Ilie Morega şi deputatul PD-L, Constantin Severus Militaru continuă cu acuze dure de ambele părţi. Asta după ce săptămâna trecută, Dan Ilie Morega l-a acuzat pe colegul său din Camera Deputaţilor că alături de Marin Condescu ar fi ,,capii mafiei sindicale” din Gorj.

Militaru a venit şi el cu propriile acuze considerând că Morega ar fi fost supărat de faptul că i-a schimbat unul dintre oamenii pe care îi avea puşi în conducerea Spitalului Motru, adică pe directorul spitalului, Constantin Sabiescu. În replică, Morega a contestat acest lucru subliniind că Severus Militaru ar fi de fapt ,,un şnapan” care s-a îmbogăţit fără just temei. ,,Acest derbedeu cu nume de Severus, este un nume impropriu pentru el, acest şnapan care a fost în fruntea caracatiţei în 2005, când am fost în Alianţa DA, eu l-am prezentat în caracatiţa administraţiei şi sindicatelor, devoratoare a mineritului şi energiei din zonă. Militaru dispune de autoturisme, autocamioane şi utilaje, fie prin firmele lui Izvoranu şi a altor indivizi ori administrate de alţi lideri de sindicat, le are în Exploatarea Minieră de la Motru şi nu numai, şi suge bani serioşi. De unde a avut acest individ bani să cumpere apartamente în Timişoara, când unul este de vreo sută de mii de euro. El crede că nu am date despre el. El este un om mizerabil. Eu nu am afaceri cum are el”, a declarat Morega.

Anamaria STOICA

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here