Râul Sohodol, plin de gunoaie

2040

Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj a organizat o nouă acțiune de igienizare a cursurilor de apă din județ, deși această obligație cade în sarcina primăriilor. S-au strâns, în total, circa 3.000 de saci de gunoaie de pe malurile râului Sohodol.
„Vineri, 6 martie, am acționat pe râul Sohodol, pe raza comunei Arcani, cu aproximativ 60 de persoane, 4 formații de lucru din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, o firmă de reciclare parteneră și personal din cadrul Primăriei Arcani. S-au strâns aproximativ 3.000 de saci de deșeuri, care au fost predați firmei de reciclare, dar și cantități mari de deșeuri inerte, molozuri rezultate în urma construcțiilor, care au fost ridicate de angajații primăriei”, a anunțat Alexandru Buduran, directorul SGA Gorj.
Acțiunile vor continua. „Continuăm acțiunile de igienizare a cursurilor de apă din județul Gorj. Sigur că această obligație de a elimina depozitele necontrolate de deșeuri revine primăriilor, conform Ordonanței 21/2002, dar pentru a rezolva problema cât mai repede, am considerat oportun să oferim ajutor”, a mai precizat directorul Buduran.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.