Ratele pentru o locuinţă cu două camere, mai mici cu 23% decât acum doi ani

352
apartamentCumpărarea unei case cu bani împrumutaţi de la bancă se dovedeşte mult mai ieftină acum decât în urmă cu doi ani, deşi dobânzile la creditele ipotecare au crescut cu 19%, iar cursul de schimb a urcat cu peste 11% în această perioadă, potrivit Gândul.

Însă după ce preţurile din imobiliare s-au prăbuşit în acest interval, respectiv cu 31% în cazul apartamentelor cu două camere din Bucureşti, rata lunară aferentă unui credit ipotecar s-a micşorat cu aproape 23%, se arată într-o analiză realizată de Alliance Finance Broker, companie specializată în intermedierea de produse bancare.
Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here