Răsturnare de situație, după sentința în cazul bărbatului acuzat că se masturba în fața elevelor de la liceul din Târgu-Cărbunești

3516

După ce magistrații Judecătoriei Târgu-Cărbunești au stabilit, la jumătatea acestei luni, prima sentință, în cazul târgujianului în vârstă de 54 de ani acuzat că, în luna octombrie a anului trecut, s-ar fi masturbat în fața elevelor, în apropierea liceului din localitate, atât procurorii, cât și inculpatul au atacat decizia. Apelul va fi analizat în 2020. Acesta a fost condamnat fără acord de recunoaștere, fiind obligat să plătească o amendă penală în valoare de 2980 de lei. ,,Condamnă inculpatul la o pedeapsă de 3000 de lei amendă penală reprezentând 150 zile – amendă în cuantum de 20 de lei ziua. Deduce din pedeapsa stabilită reţinerea de 24 de ore, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2980 de lei amendă penală reprezentând 149 zile – amendă în cuantum de 20 de lei ziua. Obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat”, este decizia atacată cu apel. Bărbatul a fost trimis în judecată pentru ultraj contra bunelor moravuri. Acesta a petrecut o noapte în arest, în octombrie 2018, ulterior fiind pus sub control judiciar. Pe 14 ianuarie, măsura a fost revocată. Mama unei eleve a cerut ajutorul polițiștilor. ,,La data de 9 octombrie, polițiști din cadrul Poliţiei Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați de o femeie de 44 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a observat o persoană de sex masculin care are un comportament indecent, pe stradă. Polițiștii s-au deplasat, de îndată, la locul indicat, ocazie cu care au identificat un bărbat, de 54 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care manifesta un comportament exhibiționist, în timp ce se afla în zona unui liceu, din localitate”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, la începutul anchetei.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here