Din toate învăţăm că după cum Dumnezeu naşte în chip dumnezeesc, adică vrednic de Dumnezeu, după natura sa proprie, tot asemenea şi omul naşte omeneşte, adică trupul naşte trupeşte. Cuvântul fiind prin natură Dumnezeu, cu toate că s-a făcut trup, e a ieşit la iveală în chip dumnezeesc, adică aşa cum se cuvine Celui care este cu adevărat Dumnezeu.
Căci numai el singur a avut ca mamă pe ceea ce nu ştie de nuntă şi a păstrat fecioară pe ceea ce l-a născut trupeşte. Şi mă mir că îndărătnicindu-se a nu numi pe Sf. Fecioară născătoare de Dumnezeu ei zic totuşi că ea a născut dumnezeeşte. Un om comun se naşte oare dumnezeeşte? Ei zic că i s-au adus daruri potrivite atât celui care se înţelegea, cât şi celui care vedea, împărţind iarăşi pe Domnul nostru Isus Hristos după unire. Cel ce se înţelege s-a făcut văzut nu prin transformarea naturii, ci prin unirea cu trupul cel văzut. Astfel Scriptura cea sfântă zice, că sfinţii apostoli au fost martorii oculari şi slujitori ai Cuvântului (Luca 1, 2); cui însă nu este lămurit că cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl este cu totul netrupesc, nevăzut şi neatins, Totuşi sfinţii apostoli spun: „Ceea ce era de la început, ceea ce am auzit, ceea ce am văzut, ceea ce am privit cu ochii noştri şi cu mâinile sunt potrivite unuia singur, adică lui Hristos, căci el este în acelaşi timp Dumnezeu şi om laolaltă. Acesta este şi motivul pentru care la naşterea lui au fost şi cetele sfinţilor îngeri şi oştile zice: „Şi Cuvântul trup s-a făcut” ei spun că se tem ca nu cumva cuvântul „s-a făcut” păstrându-şi propriul său sens, să se înţeleagă că a avut loc vreo schimbare cu privire la natura cea dumnezeească a Cuvântului Laud teama lor, dar mă mir totuşi că îndepărtând cuvântul acesta şi sensul lui adevărat şi necesar, ei zic că Cuvântul s-a făcut trup, tot aşa cum s-ar zice că s-a făcut blestem sau păcat. De altfel dacă ar avea minte ar putea să vadă că fericitul evanghelist întrebuinţând cuvântul „s-a făcut”, înlătură bănuiala oricărei schimbări, adăugând îndată: „şi s-a sălăşluit între noi”. A îndrăzni să zicem că cuvântul s-a făcut trup, tot aşa cum s-ar zice că s-a făcut blestem sau păcat. De altfel dacă ar avea minte ar putea să vadă că fericitul evanghelist întrebuinţând cuvântul „s-a făcut”, înlătură bănuiala oricărei schimbări, adăugând îndată: „şi s-a sălăşluit între noi”. A îndrăzni să zicem că Cuvântul s-a făcut trup, tot astfel după cum zicem că s-a făcut blestem şi păcat este însă absurd şi din alt punct de vedere. Căci el nu s-a făcut blestem şi păcat în chip real, ci drept fiind a fost socotit între cei nelegiuiţi, pentru ca să nimicească păcatul şi blestemul care era asupra noastră şi să elibereze de osândă pe cei ce au crezut în el. deci, el nu s-a făcut într-adevăr blestem şi păcat, ci a servit ca atare, pentru ca să nimicească blestemul şi păcatul. Dacă s-ar fi făcut trup tot astfel după cum s-a făcut blestem şi păcat, atunci el ar fi nimicit şi trupul după cum a nimicit şi blestemul şi păcatul. Dar atunci el nici nu s-ar fi făcut om şi nici nu s-ar fi întrupat cu adevărat, ci taina aceasta ar fi fost numai în aparenţă, iar chipul întrupării, după ei, s-ar găsi în simple cuvinte. Cu aceasta însă şi nădejdea învierii s-ar nimici. Sfinţii părinţi ai zis că însuşi Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl s-a întrupat şi s-a făcut om ci adevărat, în chip neschimbat şi neamestecat şi rămânând modalitatea iconomie cu totul tainică. (Va urma)
Preot iconom Alexandru Eugen Cornoiu
