Răspunsul lui Lucian Blaga la acuzațiile lui Mihai Beniuc, în romanul său, ,,Pe muche de cuțit”

630

Într-un amplu memoriu adresat Comitetului Central al PCR, Secția Cultură și Artă, Lucian Blaga răspunde pe larg acuzațiilor formulate de Mihai Beniuc, sub travestirea ficțiunii, într-un fragment din romanul ,,Pe muche de cuțit” ( 1959).
Reputatul critic și istoric literar, Mircea Zaciu, a publicat textul integral al memoriului lui Lucian Blaga, mai întâi în revista ,,Echinox”, X, 6-8, 1978, după copia aflată în arhiva savantului istoric Constantin Daicoviciu. Copia reprodusă de Mircea Zaciu era conformă cu originalul-manuscris aflat în arhiva familiei poetului. Acest memoriu apare în cartea lui Mircea Zaciu, ,,Ca o imensă scenă, Transilvania”, Ediția a II-a, Editura ,,Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2018, cu o prefață de Ion Pop. Această carte reprezintă un proiect editorial dedicat Centenarului Marii Uniri, realizat la inițiativa lui Radu Zaciu, fiul autorului.
Din capul locului, Lucian Blaga afirmă că încă nu citise romanul ,,Pe muche de cuțit” și probabil nu-l va citi în întregime, dar despre calitățile romanului ar putea formula o justă idee numai pe baza Fragmentului apărut în ,,Gazeta literară” cu titlul ,,Marele Anonim”, lecturat cu luare-aminte.
Lucian Blaga nu contestă dreptul unui autor de a realiza personaje după modele din viață sub forma travestirii, dar un scriitor, care respectă o anumită etică, nu dă pe față numele personajelor întruchipând modele din realitate. După cum se cunoaște, în filozofia sa, Marele Anonim reprezintă o ființă metafizică, iar în timpul războiului, fiind profesor la Universitatea din Cluj, apoi Sibiu, mulți studenți sau chiar profesori îi acordaseră supranumele de ,,Marele Anonim”.
Mihai Beniuc întregește identitatea personajului Marele Anonim prin atribuirea termenilor: ,,poet”, ,,filozof”, ,,profesor de filozofie”.
Lucian Blaga recunoaște că a avut unele întâlniri cu Mihai Beniuc, după întoarcerea de la Lisabona, în 1939, și în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, purtând discuții ca între doi confrați în ale literaturii.
La acuzațiile lui Mihai Beniuc că, în conversațiile purtate, Lucian Blaga a căutat ,,să-l vrăjească” cu teoria entelehiei și cu reprezentanții vitalismului contemporan (H. Driesch), îi răspunde că, dimpotrivă, într-un volum de metafizică, a combătut atât teoria materialistă cât și pe cea entelehială, propunând o teorie personală. La comportamentul său de mitoman, Blaga îi amintește lui Beniuc de contribuția sa la ,,Istoria filozofiei moderne”, volumul III, pagina 320, cu un studiu prin care elogiază filozofia entelehială a unor reprezentanți ai vitalismului contemporan (H. Driesch). La afirmația lui Mihai Beniuc că a încercat să publice articole prin care să-l denigreze, să-l discrediteze pe autorul ,,Corolei”, dar nicio publicație nu i le-a acceptat, Blaga îi amintește lui Mihai Beniuc că a publicat totuși un articol în ,,Luceafărul” de la Sibiu pe marginea polemicii Dan Bota-Blaga, în problema ,,spațiului mioritic”, polemică despre care autorul romanului ,,Pe muche de cuțit” a cerut lămuriri cu ocazia întâlnirii din 1941, într-o plimbare prin Dumbrava Sibiului. Despre filozofia lui Blaga, Mihai Beniuc ,,vorbește ca un lăutar, care nu știe să descifreze notele și cântă după ureche”.
O altă învinuire atribuită lui Blaga, fără a fi întâlnit un singur enunț în scrierile sale, este aceea de a fi fost un antisemit. Din contră, în 1935, revista ,,Gândirea” a închinat un număr întreg problemei rasiale. În acel număr, Blaga a colaborat cu un eseu în care a combătut ,,mesianismul rasial”, iar problema rasială a expus-o în extenso în spirit umanist.
O altă fantasmagorie exprimată de Mihai Beniuc, în așa-zisele dialoguri dintre Mustea, personajul cu care se identifică, și Marele Anonim, în conversații de altminteri anoste, se referă la faptul că Lucian Blaga ar fi rostit opinii cu privire la durata războiului.
Deosebit de afectat a fost Lucian Blaga de vorbele infame exprimate în romanul său cu privire la tatăl lui, preotul Isidor Blaga, exact la 50 de ani de la deces. Negrăit de dureros pentru Blaga au fost infamiile unui confrate fără scrupule la adresa lui Isidor Blaga, considerat un preot măcelar, afirmând fantezist că ar fi înjunghiat porcul de Crăciun și ar fi incendiat o șură. În continuare, Lucian Blaga, succint, prezintă meritele părintelui său, Isidor Blaga, vrednic de stima celor care l-au cunoscut: un cărturar luminat cum puțini a avut Transilvania în epoca sa, un intelectual cu preocupări diverse care citea pe Kant, pe Feuerbach, dar și pe David Strauss. El a fost omul care a împământenit în sat lucerna, napul, o plantă comestibilă etc, a adus în sat cea dintâi locomobilă și batoză de treierat pe la 1880, a dat examen de mașinist ca să-i învețe pe țărani cum să umble cu mașina, iar prin 1902 a impus, prin lămurirea sătenilor, comasarea pământului. Grație activității tatălui său, preotului Isidor Blaga, Lancrămul ajunsese o localitate fruntașă din care s-au ridicat atâția intelectuali. ,,Dacă Mihai Beniuc, menționează Lucian Blaga, ar fi citit numai a zecea parte din cărțile pe care le-a citit tata, l-aș socoti un mare intelectual”.
Dintre pretinsele conversații avute între Mustea, alias Mihai Beniuc, și Marele Anonim, ar fi reieșit că Lucian Blaga ar fi fost un ,,fanatic hitlerist”, atribuindu-i cuvintele: ,,Hitler – cel mai mare om al timpurilor!”. Era o altă afirmație fantezistă, o altă plăsmuire. Înainte și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Blaga a încredințat tiparului atâtea cărți, eseuri, a ținut conferințe, fără a-i pronunța numele lui Hitler. Invitat de ,,Asociația româno-germană” cu prilejul înființării, a refuzat această onoare. Lucian Blaga exemplifică fapte prin care infirmă acuzele lui Mihai Beniuc. În anul 1941, după ce regimul lui Antonescu venise la putere, a primit oferta să conducă ziarul ,,Țara” de la Sibiu, care avea menirea să sprijine politica regimului. Cu toate insistențele, Lucian Blaga a refuzat categoric, pe când Mihai Beniuc s-a grăbit să colaboreze la acest ziar. În anul 1943, când Blaga a scos sub direcția sa revista de filozofie ,,Saeculum”, l-a numit ca secretar de redacție pe Zevedei Barbu, un tânăr foarte deștept cu idei de stânga. Singurul lucru pe care îl impunea colaboratorilor la revistă era să reprezinte aspecte gândite cu creierul lor. În toamna anului 1943, la procesul intentat lui Zevedei Barbu și profesorului Petre Drăghici, oameni de stânga, considerați comuniști, Lucian Blaga le-a luat apărarea în calitate de martor, pledoaria acestuia durând mai bine de o oră, convins de nevinovăția acestora. În concepția lui Blaga, oamenii nu trebuie să sufere pentru convingerile lor. Atunci s-a pus în discuție și arestarea lui Blaga, dar nu a fost pusă în practică. Blaga a recurs la aceste exemple pentru a infirma acuzațiile lui Mihai Beniuc de a-l considera ,,un fanatic hitlerist”.
La seminarul ce-l conducea ca profesor, îi încuraja să discute liber, nu li s-a impus o anume filozofie. În 1939, Pavel Apostol, student pe atunci, intervenea în discuții libere cu puncte de vedere marxiste.
Insinuările defăimătoare ale lui Mustea, o autotransfigurare a lui Mihai Beniuc, la adresa Marele Anonim continuă. Mihai Beniuc vede în Blaga ,,un foarte habotnic ortodox, un pravoslavnic al sfintei biserici”. Dimpotrivă, afirmă Blaga, începând cu 1940, a început o campanie polemică împotriva sa din partea teologilor ortodocși. Profesorul D. Stăniloaie vedea în filozofia lui Lucian Blaga ,,o primejdie națională”. Despre cartea lui Blaga, ,,Religie și spirit”, profesorul Terchilă scria în ,,Telegraful român” că este ,,o carte bolșevică”. Filozofia lui Blaga era rodul libertății sale de gândire, n-a văzut în ea ,,un absolut” cum pretindea Mihai Beniuc.
În toamna anului 1942, după apariția unei recenzii favorabile despre cartea ,,Religie și spirit”, reacția Mitropoliei a venit imediat, amenințând cu demisia reprezentanților bisericii de la ,,Astra”. La campania teologică împotriva lui Blaga s-au aliat teologii de la București și de la Iași. În concluzie, calomnia răutăcioasă, rău intenționată, potrivit căreia Lucian Blaga ar fi fost ,,un habotnic religios”, este lipsită de orice temei.
Mihai Beniuc insinua că filozofia lui Blaga era o filozofie a oamenilor de dreapta, pe care legionarii o admirau ca pe o operă de geniu. Lucian Blaga a pledat în cărțile sale în favoarea unei gândiri filozofice libere, iar în timpul puterii legionare n-a fost decât profesor de filozofie a culturii, la Sibiu, profesie îndrăgită pentru care a părăsit diplomația. Aprecieri semnificative, admirative asupra filozofiei lui Blaga au venit din partea unor intelectuali din țară și din străinătate, unii cu înclinații spre stânga. Antonio Banfi, profesor de istoria filozofiei și rector al Universității de la Milano, cunoscut ideolog marxist și membru al Partidului Comunist Italian, prezintă filozofia lui Blaga ca pe un moment de majoră importanță în gândirea contemporană europeană.
La una din acuzele lui Mihai Beniuc, Lucian Blaga afirmă că niciodată n-a rostit calomnii la adresa poporului rus, dimpotrivă, ori de câte ori s-a ivit prilejul, a vorbit sau a scris despre diverse aspecte ale culturii rusești. La sfârșitul memoriului, Lucian Blaga prezintă o listă bibliografică cu lucrările și conferințele în care s-a referit la cultura poporului rus, permanent în termeni elogioși. În continuare, Mihai Beniuc vine cu o altă idee calomnioasă potrivit căreia Lucian Blaga, în calitate de ministru plenipotențiar, a primit un delegat al lui Franco să-i ceară un sprijin financiar din partea României îndată ce izbucnise războiul civil spaniol. Era ,,o mizeră născocire” din partea lui Mihai Beniuc. Lucian Blaga spune că atunci când a izbucnit războiul spaniol era consilier de presă la Viena, apoi la Berna, iar ministru plenipotențiar a ajuns la sfârșitul războiului civil din Spania. Pe lângă Franco, fusese trimis din România ca ,,om al regelui” I. Pangal, pe când Blaga se afla în Portugalia, în calitate de ministru plenipotențiar.
În finalul memoriului, Lucian Blaga face aluzie la unele ,,epitete morale și intelectuale” strecurate de Mihai Beniuc în romanul ,,Pe muche de cuțit”, fragmentul ,,Marele Anonim”, printre care: ,,escroc”, ,,mare imbecil”.
În ceea ce ne privește, sunt de-a dreptul contrariat, uluit de modul cum un confrate aflat chiar în fruntea Uniunii Scriitorilor (1949-1955), ocupând și înalte funcții sub puterea comunistă, în loc să-l sprijine pe semenul său, tot ardelean, aflat la ananghie, recurge la o serie de ficțiuni calomnioase, de născociri la adresa lui Lucian Blaga. Surprinzătoare pentru noi este atitudinea lipsită de principialitate, oportunistă a lui Mihai Beniuc, în sensul că, ajuns în funcții mari, urmare a obedienței față de sistemul politic, din dorința de a-și satisface interesele personale, adoptă și aplică principii și opinii diferite, după circumstanțe.
Nedumerirea noastră este cu atât mai mare, în cazul acesta, având în vedere că Mihai Beniuc a fost un elev eminent al liceului din Arad, apoi cu licență în Litere și Filozofie la Universitatea din Cluj, urmată de studii în Germania, cu un doctorat obținut în 1934 la Hamburg, cu teza ,,Învățare și inteligență la animale”, cu specializare în psihologia animală și comparată.
Constantin E. Ungureanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here