Rareș Banța, cel mai tânăr concurent de la concursul culinar Fabi’s Kitchen, a câștigat Marele Premiu!

2333

Concursul organizat luna trecută de Fabi’s Kitchen & Gorjeanul s-a finalizat, vineri, nu înainte de a da, însă, publicității cine sunt finaliștii competiției.
Mai multe rețete și fotografii cu preparate au ajuns pe mailul redacției noastre, în ultimele zile, dar și direct pe mailul lui Fabian, singurul youtuber care promovează Gorjul gătind rețete tradiționale reinterpretate și gătite în natură.
Juriul a deliberat, însă Fabian a avut ultimul cuvânt.
Astfel, fără drept de apel, Marele Premiu al concursului nostru a ajuns la Rareș Banța, un copil pasionat de bucătărie, care a reușit, în mod incredibil, să realizeze un Steak a la Fabi’s Kitchen care nu doar că a avut culoare, dar a avut o prezentare de zile mari și gust excelent.
Preparatul este unul dificil de gătit și pentru un adult, astfel că Rareș a obținut un punctaj mai mare și pentru curajul de a alege o astfel de rețetă din Bucătăria lui Fabian (Fabi’s Kitchen).
Rareș are toate șansele, urmând drumul acestei pasiuni, să devină un chef și un youtuber de cinci stele. Succes!
Locul I al concursului îi revine însă prof. Ștefania Pânișoară, care a reușit să realizeze, fără greșeală, clătitele pufoase tăiate cu lingura cu sos de prune. Preparatul este savuros și a beneficiat de o prezentare excelentă.
Maniera de gătit a fost de nota zece, astfel că premiul revine fără niciun dubiu profesoarei de limba germană, cu felicitările de rigoare.
Pentru că au mai fost concurenți bine pregătiți și cu pasiune pentru bucătărie, Fabian a decis să crească numărul premiilor, astfel că podiumul s-a completat cu premiul II și premiul III, recompensele constând în câte o tigaie profesională.
Pentru brioșele vesele, premiul II va ajunge la Alexandra Iorga, care a reușit să realizeze a la carte, în bucătăria sa, un preparat prezentat la Bunicii Comunității Peștișani.
Noua tigaie Fabi’s Kitchen își merită astfel locul în bucătăria familiei Iorga, care va crește în curând, al patrulea membru fiind pe drum.
Premiul al III-a îi revine lui Mircea Popescu, care l-a impresionat pe Fabian cu interesul său manifestat față de bucătărie și rețetele marca Fabi’s Kitchen!
Succes tuturor și nu uitați să gătiți cu pasiune! Rețete noi găsiți pe YouTube, pe canalul lui Alin Fabian Seifried, Fabi’s Kitchen, la care vă puteți abona gratuit!
Redacția

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here