Raportul de evaluare a acordului cu România, discutat de board-ul FMI

337
fmi-acordO misiune a Fondului s-a aflat la Bucureşti în perioada 20-27 ianuarie pentru a doua şi a treia evaluare a acordului stand-by încheiat cu România. Şeful misiunii, Jeffrey Franks, a spus la finalul vizitei că va recomanda board-ului de la Washington să elibereze următoarele două tranşe pentru România.

Jumătate din suma de 2,3 miliarde euro, care va fi virată în România în aproximativ 48 de ore de la aprobarea în board-ul FMI, va merge la rezerva valutară a BNR, iar cealaltă jumătate va intra în contul Ministerului Finanţelor Publice pentru finanţarea deficitului bugetar.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
La începutul lunii mai a anului trecut, FMI a virat prima tranşă din împrumut (aproximativ 4,8 miliarde de euro), care a intrat la rezerva BNR, iar în luna septembrie a acordat şi banii aferenţi celei de-a doua tranşe (1,85 miliarde euro), din care jumătate au intrat la rezerva valutară a BNR şi jumătate în contul Trezoreriei statului aflat la BNR.
O nouă misiune a FMI va veni la Bucureşti la sfârşitul lunii aprilie- începutul lunii mai, pentru a evalua criteriile îndeplinite de România în martie, iar următoarea tranşă ar putea fi eliberată în jurul datei de 15 iunie.
După acordarea următoarelor două tranşe, România va mai putea face trageri din aranjamentul financiar cu FMI de aproximativ 4 miliarde de euro.
Selecţie realizată de DANIELA SCAFEŞ

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here