Raportul Dăncilă i-a îngropat pe sindicaliști! Iată sumele uriașe pe care trebuie să le returneze CEO baronii sindicali!

3902

Complexul Energetic Oltenia a formulat, săptămâna trecută, o acțiune la Tribunalul Gorj pentru recuperarea unor sume încasate nelegal de către 27 de actuali sau foști salariați ai companiei, unii dintre aceștia angajați în posturi de inspectori sociali. Acțiunea CE Oltenia a fost inițiată în urma unui raport de inspecție întocmit de inspectorii Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Craiova. Deși unii lideri sindicali au vrut să pară eroi și s-au victimizat, public, în ultimele zile, afirmând că demersul în justiție al companiei energetice are legătură ba cu cu protestele pentru deblocarea Legii nr.197/2021, pentru că actuala putere politică e deranjată de acestea, ba cu unele reclamații, trebuie spus că inspectorii ANAF au făcut verificări cu privire la dispozițiile obligatorii, care reprezintă titluri de creanță, trasate în actele de control ale inspecției economico-financiare, în urma rapoartelor întocmite de Corpul de Control al ministrului Energiei, respectiv Corpul de Control al Guvernului, din 2019.

Fostul prim-ministru al României, Viorica Dăncilă, declara, în mai 2019, la Tg-Jiu, că în două săptămâni va face public raportul Corpului de Control al Guvernului, după controlul efectuat la Complexul Energetic Oltenia. N-au fost două săptămâni, însă în ultima zi din iulie, Guvernul a publicat raportul, întocmit în urma verificărilor Corpului de Control, demarate după greva minerilor din luna ianuarie a aceluiași an.
Un capitol al documentului se referea la angajarea a șase lideri de sindicat pe posturi de inspectori de protecție socială. Trei dintre aceștia, Eugen Iovan, Adrian Marciuc și Constantin Mitrescu, ar fi fost și angajați ai organizațiilor sindicale. Astfel, contractul de muncă de la CEO ar fi trebuit suspendat. Potrivit raportului de control, inspectorii sociali au avut, în 2018, lefuri mai mari decât colegii lor din producție, ba chiar la nivelul unor directori, respectiv între 7.000 și 12.000 de lei. Trebuie spus că, în același timp, au fost efectuate verificări și de către Corpul de Control al ministrului Energiei, iar raportul a fost contestat de CEO, însă compania a pierdut, definitiv, procesul în luna martie a acestui an. Pe baza constatărilor Corpului de Control Guvernului a fost întocmit un raport de control de către Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili – Activitatea de Inspecție Fiscală care a lăsat măsuri și a emis unele dispoziții obligatorii care reprezintă titluri de creanță. CEO a contestat și acest act, însă, în ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova a respins, definitiv, acțiunea. Practic, raportul ANAF, încheiat în urmă cu o lună, la CE Oltenia, vizează modul de îndeplinire a măsurilor și dispozițiilor din actul inițial. Așa că CEO a fost nevoită să promoveze o acțiune în justiție pentru a recupera sumele încasate ilegal de 27 de foști sau actuali angajați. Este clar că unii dintre aceștia au fost sau încă mai sunt angajați în producție și pe lângă salariu au încasat și indemnizații de la organizațiile sindicale, iar returnarea veniturilor salariale pentru care au prestat muncă ar fi o nedreptate, în ciuda oricăror interpretări ale legii. Concret, cei din Sindicatul ,,Energia” Rovinari, care dețin funcții în organismele de conducere ale organizației și au încasat indemnizații de la acestea, dar sunt angajați în producție, sunt următorii:
Emanuel Nicolae Tomescu – 132.000 de lei, Stelian Marius Ursu – 185.000 de lei, Francisc Florian Novabilschi – 136.000 de lei, Grigore Bălu – 150.000 de lei. Pe de altă parte, liderii sindicali care au fost angajați ca și inspectorii sociali, despre care se făcea referire în raportul Corpului de Control al Guvernului, și au încasat, pe lângă salariu și indemnizație sau orice alt venit de la organizațiile sindicale, vor trebui să returneze banii producătorului energetic. Astfel, Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului ,,Energia” Rovinari, figurează cu suma de 225.000 de lei ca fiind încasată ilegal de la CEO. Cu sume similare sunt înregistrați și Eugen Iovan, președintele Sindicatului ,,Energia” Turceni, dar și Adrian Marciuc, liderul SME Jilț.
Claudiu Matei

2 COMENTARII

  1. A fost opera unor directori din CEO pentru „liniste sociala” Trompetele si smecherii din sindicate au fost beneficiarii.Sa vada lumea cine le-a furat cotizatiile si drepturile!

  2. Mituirea „liderilor” de sindicat are traditie in energie si minerit. Probabil lista e mai larga. Clasa de salarizare a „liderilor ” in raport cu clasa medie corespunzatoare a salariatilor cu aceeasi pregatire si incadrare este iar un element demn de analizat si concluzionat. Asa se construieste linistea dintre administratie si sindicate , se mai simuleaza negocieri, instruiri in locatii turistice, etc. si lucrurile merg inainte , amagirea celor multi functioneaza si e liniste. Asta este !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here