Rănit după ce a căzut de pe motocicletă

1197

Polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați, ieri, de către reprezentanții Spitalului Județean Craiova, despre faptul că la aceeași dată, la Unitatea de Primiri Urgențe s-a prezentat un tânăr de 22 de ani, din comuna Castranova, județul Dolj, precizând faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier în comuna Dănciulești.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că la data de 2 august a.c., în timp ce tânărul se deplasa cu o motocicletă neînmatriculată sau neînregistrată pe strada Valea Rugului, din localitatea Dănciulești, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, suferind leziuni.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpa și conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here