Rânca va fi gazda Campionatului Naţional de Viteză în Coastă! Invitaţi de marcă vin în Gorj

599

Iubitorii de cai putere şi adrenalină sunt invitaţi, în acest week-end, la Rânca. Clubul Sportiv Autocorex din Târgu-Jiu, Federaţia Română de Automobilism Sportiv şi Ministerul Tineretului şi Sportului vor organiza pe 9 şi 10 iulie cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Viteză Dunlop Cupa Gorjului – “Vino acasă la Brâncuşi!”, Rânca 2016. Evenimentul este sprijinit de Consiliul Judeţean Gorj, Primăria Municipiului Târgu Jiu, Primăria Novaci şi Consiliul Local din Baia de Fier. La Rânca şi-a anunţat prezenţa şi vedeta tv Dani Oţil, care va concura pe un Renault Clio.
Unul dintre oamenii care s-au implicat în organizare, primarul de la Runcu, Adi Câmpeanu, a admis că această întrecere a cerut foarte multe sacrificii din partea organizatorilor. “Raliul de la Rânca”, aşa cum este cunoscută competiţia, a fost în pericol să nu se mai dispute în acest an. Cu toate acestea, Câmpeanu spune că Federaţia a dat “undă verde”, iar la concurs vor lua parte şi echipaje din străinătate: “Beneficiem de sprijinul autorităţilor locale în tot ceea ce înseamnă logistică, sprijin financiar şi anumiţi sponsori din judeţul Gorj au răspuns cu promptitudine la solicitările noastre de a face un astfel de eveniment, o competiţie sportivă la nivel naţional de anvergură mare, zicem noi. Beneficiem de prezenţa unor echipaje din străinătate şi bineînţeles vedete de televiziune. Să sperăm că acest eveniment va primi o notă foarte mare din partea organizaţiei. Este foarte important de ştiut că prima zi de concurs va fi sâmbătă, iar circulaţia va fi închisă începând cu ora 8 dimineaţa. Să sperăm că publicul din judeţul Gorj va fi prezent în număr cât mai mare la această competiţie sportivă şi că nu vor fi evenimente negative pe parcursul traseului”.
Peste 70 de piloţi s-au înscris la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, care se va desfăşura pe DN 67C, traseul fiind amenajat între kilometri 17 şi 22. În prima zi vor avea loc recunoaşterile şi antrenamentele cronometrate, iar în ziua de concurs sunt programate două manşe oficiale.
Duminică, în ziua premierii, pe Transalpina va avea loc şi o paradă de motociclete.
Conducerea Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu a avertizat şoferii că, în data de 9 iulie, circulaţia autovehiculelor va fi întreruptă în intervalul orar 8.00 – 19.30, excepţie intervalul 13.00 – 14.00. De asemenea, pe 10 iulie, circulaţia va fi oprită în intervalul orar 8.00 – 18.00, mai puţin în intervalul 12.00 – 13.00.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here