Rânca, sub nămeți de 4 – 5 metri!

2732

Mormane de nămeți s-au format pe străduțele din Rânca, deși în ultimele zile nu a mai nins. Ninsorile anterioare au generat însă un strat de omăt de peste un metru de care nimeni nu prea știe cum să scape de printre cabane și mai ales din fața lor. Situația a fost dificilă, ieri, inclusiv pentru deputatul Radu Miruță, care are o cabană în apropierea pârtiei principale din stațiune și pe la care nu trecuse pe anul acesta. Când a ajuns în dreptul cabanei proaspătul parlamentar a constatat că gardul din fața construcției e îngropat în nămeți, iar în clădire nu avea cum ajunge decât dacă escalada mormanul de zăpadă.
Asta a și făcut până la urmă, cu convingerea că până la primăvară zăpada va rămâne acolo. „În fiecare iarnă când nu e cineva să dea zăpada zilnic la o parte și nu e atât de mare singura soluție ca să nu te afunzi când vrei să intri spre cabană e să folosești schiuri. Asta am făcut și eu. Și dacă ar fi stat cineva în permanență nu ar fi avut unde să mute zăpada. Povestea e veche pentru că Rânca e construită după ureche și interesul fiecăruia de moment. Cu costuri mai mari și o administrare mai dinamică a deszăpezirii, o parcare la intrare pentru ca în perioada aglomerată să nu se mai blocheze stațiunea, cred că ar fi câteva soluții rapide”, e de părere deputatul.
Turiștii aflați în stațiune în aceste zile au fost nevoiți ori să pună mâna pe lopată pentru a putea urni mașinile parcate din loc sau să le lase sub troiene până când își vor încheia vacanța și atunci să spere că vor putea să le scoată la șoseaua principală. „Când am ajuns în stațiune am rămas blocați și aici am lăsat mașina. Nu am mai mișcat-o, deși ne doream să fie mai aproape de cabană, mai ales că avem copii mici și am avut destul de multe bagaje de cărat. Când vom pleca cred că vom cere ajutorul cetățenilor să ne împingă pentru că altfel nu o vom putea mișca. De trei zile suntem aici în vacanță, dar nu am văzut utilaje care să curețe străduțele laterale. Nu am fost pe șoseaua principală să văd cum e situația acolo, dar privind înspre acolo nu poți să vezi decât grămezi mari de zăpadă. La pârtie a fost frumos, problema e că și pe străduțe e tot un fel de pârtie, mai ales cu grămezile astea mari de zăpadă”, spune un turist. Iar ca el vorbesc mulți alții prezenți în aceste zile în stațiune. „Din Prahova vin, dar e mult mai frumos aici. Am avut norocul cu mașina că e una bună și nu m-a lăsat la greu pentru că altfel nu cred că aveam cum să urc până aici la pensiune. Condițiile de cazare sunt excelente, gazda este extrem de ospitalieră și clar vom reveni. Locurile sunt minunate și ne place foarte mult cum ne-am petrecut vacanța aici. Am rămas chiar mai mult, copiii putând să își facă lecțiile on-line chiar și de aici”, a declarat un alt turist. Șeful asociației cabanierilor din stațiune e de părere că lucrurile ar fi mers mult mai bine dacă autoritățile ar fi transportat zăpada și ar fi aruncat-o la marginea stațiunii. Astfel s-ar fi creat noi locuri de parcare, lucru care nu s-a întâmplat pentru că, astfel, pe locurile respective a fost acum depozitată zăpada. „Nimeni nu vrea să care zăpada și să lățească strada. S-a format gheață și nimeni nu dă cu sare sau nisip. Oamenii se chinuiesc efectiv să dea la o parte zăpada pe care deservenții o pun în dreptul lor. Nu își fac treaba autoritățile pentru că altfel am avea locuri de parcare aici, nu mormane de zăpadă de câțiva metri. Străduțele vedeți că nu au 4 metri, au cel mult 2 metri, de abia circulă o mașină. Nu mai vorbim de refugii, spații de parcare, etc. Dacă e și o urgență, cum a fost acum câteva nopți, lucrurile se complică și mai mult. A fost un copil cu piciorul fisurat, a venit o mașină să îl preia pentru a-l duce la spital. Părinții s-au întors din Novaci ca să își ia mașina și apoi l-au dus la București, după ce aici îi fusese pus piciorul în ghips”, spune Pănescu. Primarul din Novaci, Dumitru Leuștean, nu e de acord cu afirmațiile respective. Edilul spune că aproape zilnic a fost în stațiune pentru a vedea cum se prezintă lucrurile, iar el nu a descoperit probleme deosebite. În ceea ce privește mutarea zăpezii, așa cum se întâmplă și în marile orașe, când autoritățile folosesc camioane pentru a căra zăpada și a elibera bulevardele, o astfel de soluție nu va fi aplicată prea curând la Rânca din cauza costurilor.
„Inclusiv, miercuri seara, am fost în stațiune. E un lucru bun că au fost precipitații abundente în zonă, mai ales pentru Rânca, dar transportarea zăpezii este o operațiune grea și costisitoare. Condițiile nu ne permit, având în vedere configurația străzilor din stațiune. În schimb, împreună cu subcontractantul nostru am convenit ca atât cât îi permite spațiul să facă locuri de parcare și refugii pentru a ușura circulația în zona montană a stațiunii”, a declarat primarul din Novaci.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.