Rânca, din nou, gazda concursului Cupa Rotary la schi şi snowboard

487

În acest sfârşit de săptămână, mai exact sâmbătă, 28 februarie, se desfăşoară o nouă ediţie a competiţiei “Cupa Rotary la schi şi snowboard”. Concursul va începe la ora 11.00, probele derulându-se pe pârtia de pe Vârful Păpuşa.

Clubul Rotary Târgu-Jiu organizează concursul de schi şi snowboard şi în acest an. Competiţia va avea loc pe Pârtia Păpuşa, sâmbătă, 28 februarie 2015, la ora 11.00. Potrivit organizatorilor, participanţii vor primi medalii şi diplome. La ediţia de anul trecut, numărul participanţilor a fost destul de mare, intrând în concurs de la copii de 5 ani, până la persoane de peste 50 de ani. Şi în acest an se aşteaptă o participare numeroasă.

Strat de zăpadă, în scădere
Creşterea temperaturilor din ultimele zile a făcut ca stratul de zăpadă de la Rânca să scadă în dimensiuni, însă pârtiile sunt funcţionale. “Zăpada este în scădere, dar pârtiile sunt în stare bună pentru practicarea sporturilor de iarnă”, confirmă Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
Şase pârtii de schi funcţionează în staţiunea montană Rânca. Pe lângă acestea, sunt utilizabile şi cele de săniuş.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.