Rămescu se gândește la daune

529

Omul de afaceri Mihai Rămescu se gândește să ceară daune statului român la finalul procesului în care este judecat pentru infracțiuni de corupție și în care, la instanța de fond, a fost găsit nevinovat. Judecătoria Târgu-Jiu a decis la sfârșitul săptămânii trecute că acesta nu se face vinovat de acuzațiile ce îi sunt aduse, aceeași decizie fiind luată și în cazul soției sale, dar și pentru primarul de la Slivilești, Marian Bucurescu. Doar o a patra persoană a fost găsită vinovată și condamnată cu suspendare pentru că ar fi modificat de capul său o hartă, pe care ulterior anchetatorii și-au și bazat cercetările, toți cei patru inculpați fiind reținuți pentru 24 de ore, Rămescu și Bucurescu fiind și în arest la domiciliu.
Patronul din Motru s-a declarat nevinovat de la început, la fel ca și edilul din Slivilești, el fiind însă decis să își caute drepturile la sfârșitul procesului, cel mai probabil procurorii urmând să conteste decizia luată de instanță, ceea ce va face ca procesul să se mute la Craiova. “Am spus de la început că sunt nevinovat și nu știu câtă lume m-a crezut atunci pentru că în momentul în care ți se aduc asemenea acuzații e greu să te aperi și să mai fii și crezut. Am fost arestat eu, deși proprietarul din acte, soția mea, a fost liberă. Pentru ce am fost eu în arest la domiciliu o lună de zile? Fata mea era gravidă în acea perioadă, știe cineva prin ce am trecut eu și familia mea? Am spus de atunci că a fost o anchetă făcută la comandă, doar pentru că eram în conflict cu fostul șef al IPJ-ului, Viorel Caragea. Pe procurorul Grecu, cel care a instrumentat dosarul, îl voi reclama personal la Consiliul Superior al Magistraturii. Nu sunt singura persoană care are de suferit din cauza lor, dar, probabil, sunt singura care își va căuta dreptatea până la capăt. Mă știu nevinovat și de asta pot să și fac o asemenea reclamație. Dreptatea e de partea mea”, afirmă omul de afaceri.
Rămescu și soția sa au fost acuzați că ar fi fost despăgubiți ilegal de către fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia cu 680.000 de lei pentru o proprietate pe care nu ar fi avut-o. În instanță cei doi au adus documente și fotografii cu casa respectivă, probe care, în cele din urmă, par să fi cântărit greu în decizia judecătorilor, care i-au găsit nevinovați pe ambii inculpați.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here