Rămâne șef în CEO încă trei luni. Nu vrea să iasă la pensie

8567

Actuala conducere a CEO a prelungit contractul unui fost membru în directoratul companiei, deși acesta are 65 de ani și ar fi trebuit să iasă la pensie. Este vorba despre Constantin Bălășoiu, unul dintre semnatarii Planului draconic de restructurare a companiei. De fapt, este unul dintre cei care îngroapă mineritul.

În urmă cu o lună, relatam: ,,Constantin Bălășoiu, fost membru al Directoratului CEO, actual director Direcție Strategii Dezvoltare, și-a depus cerere la actuala conducere a companiei să rămână în funcție, chiar dacă în curând împlinește 65 de ani. Acesta nu vrea să iasă la pensie, declarând că este ,,apt în continuare”, a afirmat liderul Sindicatului Alfa, Alin Munteanu.
Și asta, în situația în care s-au anunțat 3.000 de concedieri la CEO: ,,Solicit directoratului să nu dea curs acestei cereri, mai ales că șefii companiei se plâng că nu sunt bani pentru a păstra toți salariații. Mi se pare revoltătoare cererea acestui director, semnatar al planului de restructurare, să nu uităm! Nu este normal să-i oprim pe pensionari în posturi! Mai mult, după ce a plecat Sorin Alecu, și el tot o minte luminată care a lucrat la planul de restructurare draconic, acum vor să pună alt șef. Nu mai avem nevoie de șefi, sunt destui! Am înțeles că vor s-o pună Ioana Arvunescu, șef Departament Managementul Afaceri. Vrea să fie director adjunct de direcție. Este revoltător!”, a declarat Alin Munteanu, la jumătatea lunii trecute.
În final, cererea lui Constantin Bălășoiu a fost aprobată, iar acesta va rămâne șef în CEO, la Strategie, încă trei luni. ,,Să nu mai vorbească administrația CEO de disponibilizări de personal în situația asta…”, a spus, ieri, liderul de sindicat. Într-o situație similară se află și doi consilieri ai Consiliului de Supraveghere din CE Oltenia. Unul dintre aceștia este și pensionar M.A.I. Aceștia au solicitat să rămână în posturile de consilieri și, cel puțin în cazul consilierului pensioner M.A.I., actualii șefi ai companiei i-au îndeplinit dorința.
M.C.H.

3 COMENTARII

  1. Minus Unu egal 0. E plina societatea de sclavi incompetenti. Astia cu mintea odihnita sunt in stare sa si-o vanda si pe masa,pentru binele lor. Cand ajung la conducere asemenea scursuri umane,urmeaza dezastrul.

  2. Scorojitii ăștia nici bătuți nu se lasă duși, se consideră de neînlocuit.Nu mai au nimic sfânt în ei, banii i-au dezumanizat. Niste brute care toată viața lor au bârfit,au turnat,au lins clanțe, și-au urmărit interesele meschine că de profesionalism nu poate fi vorba în cazul unor astfel de inși.Sunt curios daca lucra în cariera , prin noroaie, soare și ploaie acest specimen mai solicitata prelungire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here